Sari la conținut

Swimathon caritabil în Oradea. Sute de persoane vor înota sâmbătă pentru o cauză nobilă

La swimathonul programat sâmbătă s-au înscris deja peste 230 de persoane. Banii strânşi de cei care vor înota vor fi destinaţi pentru 15 proiecte din diverse domenii. Beneficiari vor fi copiii bolnavi, dar şi cei cu o situaţie materială precară.

"Dorim să trimitem într-o tabără de excelenţă opt elevi din judeţul Bihor pentru a se întâlni cu semeni de-ai lor şi cu personalităţi din întreaga lume academică, culturală, economică, iar un alt proiect este sprijinirea unor elevi cu posibilităţi materiale reduse", susţine Cătălin Popa, membru al Fundaţiei Comunitare Oradea.

Competiţia va începe sâmbătă dimineaţa, la ora 10, în bazinul Ioan Alexandrescu din Oradea. Concurenţii vor înota patru ore la diferite categorii, printre care cursele individuale sau cursa managerilor.

Ovidiu Tirla, manager de proiect: "Swimathonul, până la urmă, este un mecanism dinamic prin care încercăm să ajutăm aceste proiecte prin sport. Ne dorim în cadrul acestui eveniment să încurajăm oamenii să înoate."


Luminiţa Popa, vicepreşedintele Fundaţiei Comunitare Oradea: "Este unul dintre singurele mecanisme de pe piaţa orădeană prin care reuşim să ajutăm diverse cauze. Într-o zi se pot strânge şi zece mii de euro pentru cauzele respective."

La swimathonul organizat anul trecut au participat 215 de persoane, care au înotat în total 86 de kilometri. Organizatorii au reuşit să adune peste 44 de mii de lei pentru 15 cauze şi au numărat peste 200 de donatori individuali.

Reporter: Florina Fofiu
Operator: Robert Rezmuves