Sari la conținut

Târg de artizanat la Oradea

Printre cei 34 de meşteri care şi-au prezentat produsele în parcul Nicolae Bălcescu din Oradea, s-a numărat şi Andrea Révész, care produce săpunuri realizate manual.

"Totul manual, fără chimicale, folosind doar ingrediente naturale, în mare parte, peste 70-80 la sută sunt certificate organic."

"Avem brânzeturi proaspete, afumate, maturate, naturale şi condimentate", îşi prezintă marfa Ildikó Antal, producător de brânzeturi din Salonta.

Orădenii au putut admira, dar şi cumpăra îmbrăcăminte cu elemente tradiţionale.

"Noi le croim, după modele proprii, dar rămân fideli motivelor populare autentice din punct de vedere stilistic, în formă modernă, confortabilă, care se adaptează aşteptărilor de astăzi", explică Erzsébet Bíró, croitoreasă din Odorheiul Secuiesc.

O apariţie deosebită a fost Pişta, mascota secuiască plină de auto-ironie, împreună cu Nevasta, dar şi groful căruia i se plătesc taxele - toate inventate de un designer din Sfântul Gheorghe.

"Pista Bá e numele lui, e primul suvenir care sper să ne reprezinte cu un pic de ironie, că se zice despre secui că-s un pic aşa, cap pătrat şi un pic mai încrezuţi, şi uite aşa s-a născut Pista Bá", povesteşte Zsolt Vrabie, designer din Sfântul Gheorghe.

Trecătorii au fost atraşi de ofertele meşterilor şi au cumpărat obiecte artizanale.

"Toate obiectele sunt făcute manual, sunt şi meşteri populari, şi artişti plastici. Au venit de la Baia Mare până la Sfântu Gheorghe", a precizat Ida Pázmán, organizatorul acţiunii.

Târgul a făcut parte din Zilele Sfântului Ladislau, organizate a doua oară de către maghiarii din Oradea.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Cristian Rusu
editor web: Adrian Laboş