Sari la conținut
News Alert

Târg transfrontalier de afaceri. Producători din Ungaria și din România s-au întâlnit lângă graniță

Târgul organizat de primăria din Biharkeresztes are un dublu rol. Pe de o parte, firmele din România îşi pot găsit parteneri în ţara vecină, în timp ce producătorii maghiari pot dezvolta relaţii cu localităţile de dincolo de graniţă.

"Ne ataşăm în foarte multe feluri Oradei: este un oraş mare, de 200 de mii de locuitori, care poate fi servit inclusiv de către afacerile, comercianţii şi operatorii turistici din Biharkeresztes", spune Ferenc Barabás, primarul oraşului Biharkeresztes.

În acest an, numărul firmelor din România participante la târg a fost dublu faţă de 2013.

"Anul asta participăm cu 15 firme. Foarte multe sunt deja la a doua apariţie", susţine Csaba Király, reprezentant al Reţelei de Afaceri Regiunea Carpatică.

Unul dintre micii producători din România care participă pentru a doua oară la târg este Florian Chişe, din Tulca. Anul trecut, bihoreanul a câştigat premiul întâi al expoziţiei la categoria producători de pălincă.

"Suntem încântaţi pentru aprecierile primite din partea publicului din această localitate, să ştiţi că foarte multă lume ne-a lăudat marfa", spune bihoreanul.

Afaceriştii din Ungaria au profitat şi ei de ocazie pentru a-şi prezenta bihorenilor produsele.

"Noi avem un festival culinar, Festivalul Ghiveciului. Obiectivul nostru este să îl facem cunoscut şi peste graniţe, iar acest târg este o oportunitate perfectă pentru a ne întâlni cu persoane din afara graniţelor", explică Gyula Nagy, organizator de evenimente.

Attila Halász a venit la întâlnire cu dulciuri, adică jeleuri, fructe uscate, dulciuri tradiţionale şi moderne: "De obicei, venim la Diosig sau Săcueni, unde suntem prezenţi la zilele oraşului, dar mergem cu plăcere oriunde ne invită.

În cadrul târgului, afaceriştii au participat la mai multe prezentări legate de legislaţia economic a României.

reporter: Orsolya Nagy
reporter: Gábor Szilágyi
editor web: Adrian Laboş