Sari la conținut

Trasee turistice din Munţii Bihorului, blocate de mii de copaci spulberaţi de vijelie

Furtuna violentă care a lovit nord-vestul ţării în septembrie îşi face simţite efectele şi acum. Mai multe trasee turistice din Munţii Bihorului sunt blocate de miile de copaci puşi la pământ de vijelie. Salvamontiştii au intervenit şi au declarat închise mai multe zone afectate, pentru ca turiştilor să nu le fie pusă viaţa în pericol. Acum e rândul autorităţilor să cureţe traseele de lemnele rupte în cantităţi industriale.

Cascada Bohodei, izvoarele Someşului Cald ori vârful Glăvoaia sunt câteva dintre destinaţiile căutate de turiştii care vin în Apuseni. Acestea sunt acum inaccesibile din cauza pădurilor rupte de vijelia din septembrie.

"Unele dintre ele sunt impracticabile; fizic, s-a răsturnat un versant întreg. Acum, cu masa de zăpadă căzută peste aceste trunchiuri, rămân între copaci goluri ele devin adevărate capcane", explică Istvan Pinter, director Salvamont Bihor.

"Conform indicatorului am putea vizita Cascada Bulbuci după parcurgerea unui drum de doar 30 de minute. Din păcate, nu vom ajunge niciodată acolo din cauza numărului mare de copaci doborâţi ce se află pe acest traseu", spune Bogdan Costea, reporter Digi 24 Oradea.

"Zonele afectate au fost zonele mai înalte înălţimile mai mari acolo, unde vântul a avut o intensitate mai mare. Aceste zone din punct de vedere al atracţiei pentru turişti în general reprezintă o atracţie majoră", spune Alin Moş, directorul Parcului Natural Apuseni.

Ca să evite accidentele, salvamontiştii au închis mai multe trasee şi i-au anunţat pe administratorii de păduri.

"Există masă lemnoasă în cantităţi industriale pe aceste trasee. Noi pe astea le-am declarat închise, le-am comunicat administratorilor parcurilor siturilor Natura 2000 urmează ca fondurile forestiere ocoalele silvice să cureţe aceste trasee", susţine directorul Salvamont Bihor.

"Am fost informaţi de o adresă de la Salvamont şi Ocolul Sudrigiu a intervenit deja; în anumite cazuri punctuale materialul lemnos căzut pe potecile turistice a fost înlăturat adică pus lângă, nu exploatat", a declarat Adrian Jurcău, directorul Direcţiei Silvice Bihor.

O mare parte din pădurile doborâte sunt în zone protejate, astfel că e nevoie de aprobări pentru strângerea lemnelor. Asta înseamnă că acţiunile silvicultorilor s-ar putea întinde până după începerea noului sezon turistic în 2018.
Salvatorii atrag atenţia turiştilor să consulte pagina Salvamont Bihor ca să afle care sunt traseele accesibile şi care sunt închise.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş