Sari la conținut

Tratamentul alcoolismului, anonim în România

"-De ce consideri că nu poţi să te laşi de consum?

- Din două aspecte. Unul pentru că gustul băuturii este plăcut şi pentru că ţi-e băgată pe gât cu toate reclamele, îți dă un reflex de a consuma."

Este o discuție în urma căreia psihoterapeutul a aflat că dependenţa de alcool a alungat orice lucru bun din viaţa unui bărbat. A pierdut multe, inclusiv locul de muncă. Într-un moment de luciditate şi-a dat seama de gravitatea situaţiei.

"Prima dată am cerut ajutorul acum vreo 6 ani. Ajutorul pe care l-am primit m-a ajutat să menţin pauze mai lungi între perioadele de băut, pentru că, în definitiv, eu nu am reuşit să mă opresc."

Statul nu are însă o strategie clară pentru combaterea acestei boli.

"Alcoolismul nu beneficiază în mod special de un tratament decontat de CNAS. Bineînţeles că afecţiunile provocate de alcoolism, însă, sunt tratate în cadrul sistemului", susţine Mihaela Tănase,purtătorul de cuvânt al CNAS.

20 de ani din viaţă au trecut pe lângă Marius ca un fulger. Sătul să piardă în faţa alcoolului, în urmă cu 9 ani s-a internat într-un centru privat de recuperare din Sibiu.

"Terapia de care am avut parte acolo pentru mine, am şi denumit-o ca o maternitate, a reprezentat a doua mea naştere."

"Noi ne ocupăm mai ales de partea de recuperare din dependența psihică. Adică persoana să învețe un stil de viață în care nu mai are nevoie de alcool, care, pentru mulți, devine, cum spunem uneori, o "cârjă" pentru suflet", a explicat Holger Lux, directorul centrului de recuperare din Sibiu.

Marius are planuri mari. Va conduce un centru de recuperare care se va deschide în Bihor cu bani europeni. "Terenul există deja, în munţii Apuseni, ca să fie un centru izolat, să-i ajutăm cât mai mult pe aceşti oameni", spune Peter Martin Miheller, managerul viitorului centru de recuperare.

Acesta va fi unul dintre puținele centre din România în care dependenții de alcool își pot trata viciul. Spitalele de stat tratează efectele devastatoare, nu înlătura cauza.

Reporteri: Anca Deac, Adela Mohanu
Operatori: Cristian Rusu, Lucian Sandu