Sari la conținut

Trei băimăreni, aur la Olimpiada naţională de Matematică

Paul Becsi este elev în clasa a opta la Colegiul Național "Gheorghe Șincai" din Baia Mare. Iubește matematica, iar matematica îl răsplătește pentru asta. Săptămâna trecută, alături de doi elevi din Baia Mare, adolescentul a obținut punctajul maxim la olimpiada naționala de matematică desfășurată la Tîrgu Mureș. Astfel a luat premiul întâi și medalie de aur.

"La prima vedere, subiectele mi s-au părut dificile și am avut dificultăți cred că la toate probleme, dar am trecut peste ele. Sunt foarte mulți copii deștepți în țara asta. S-a descurcat foarte bine județul Maramureș anul acesta", spune Paul.

Tot punctajul maxim și premiul întâi le-a obţinut Vlad Robu, elev la Școala Gimnazială "Nicolae Iorga" din Baia Mare. În schimb, în urma departajării, al treilea băimărean cu maximum de puncte, Adrian Boroica, a primit din partea Ministerului Educației Naționale doar mențiune. A fost compensată de medalia de aur primită din partea Societății de Științe Matematice din România. Adrian dezvăluie secretele din spatele rezultatelor de excepție: seriozitatea și perseverența.

"- Lucrând în fiecare zi, găsindu-mi timp să fac în fiecare zi câte un pic.
- Ce înseamnă matematica pentru tine?
- O pasiune, un hobby", spune Adrian.

"În spatele rezultatelor stă multă muncă, pasiune, dragoste pentru disciplina pe care o predai, dragoste pentru disciplina pe care o înveți", susţine Cristian Heuberger, directorul colegiului "Gheorghe Șincai" Baia Mare.

"Baia Mare a dat tonul anul acesta la clasa a opta, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum", a precizat şi Florin Bojor, profesor de matematică la colegiul "Gheorghe Șincai" Baia Mare.

"Înseamnă o încununare a muncii desfășurate ani de zile, pentru că formarea la matematică durează", consideră Gheorghe Maiorescu, inspector de matematică în cadrul IŞJ Maramureș.

Anul acesta, patru dintre cei 5 elevi de clasa a opta care au participat la Olimpiada de Matematică s-au calificat în lotul lărgit pentru Balcaniada de Matematică ce va avea loc în vară la Slatina.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa