Sari la conținut

Turist în inima Focului Viu, al treilea gheţar subteran ca mărime din ţară

Peştera Focul Viu este una dintre cele mai importante atracţii ale Parcului Natural Apuseni. Se află în platoul Padiş, iar drumul până la el se face prin pădure, pe o potecă bolovănoasă, până la altitudinea de 1165 de metri.

"Aici putem vedea al treilea ghetar subteran ca mărime din România, după Scărişoara şi Borţig. Peştera prezintă o sală mare şi un morman de buşteni putreziţi, care au căzut prin fereastra din tavanul peşterii", explică Mircea Petrescu, ghid Salvamont Bihor.

Este locul în care tot timpul anului veţi găsi zăpadă şi gheaţă. Pentru a ajunge la peşteră se coboară nişte trepte de lemn îmbătrânite de vreme. Pe măsură ce coborâm simţim frigul tot mai pătrunzător şi parcă ne îngheaţă răsuflarea.

"Înainte să intraţi în peşteră trebuie să vă îmbrăcaţi gros: înăuntru sunt 0 grade. E o diferenţă foarte mare, pe traseu erau 20 de grade", a constatat Yvette Mîrza, reporter Digi24 Oradea.

Adevărata magie se întâmplă în Sala Mare. Înaltă de 46 de metri, incinta adăposteşte în mijloc gheţarul. În partea opusă intrării sunt câteva stalagmite şi scurgeri de gheaţă pe care razele soarelui le fac să sclipească spectaculos în unele momente ale zilei, asemenea unor flăcări mari. De aici şi numele peşterii: Focul Viu. Zona este arie protejată şi face parte din Parcul Natural Apuseni.

De peştera Focul Viu sunt legate numeroase legende. Una spune că, în trecutul îndepărtat, aici era ascunsă comoara lui Decebal, iar câţiva uriaşi o păzeau de hoţi. Părăsim acest loc magic, pentru că la nici 20 de minute de mers pe jos, ne aşteaptă o altă minune.

"Ne aflăm pe Piatra Galbenei. Este unul dintre cele mai spectaculoase puncte de belvedere din Padiş, de aici vedem tot Bihorul Sudic şi Vârful Cucurbăta Mare, cel mai mare din Munţii Apuseni", spune Mircea Petrescu.

Rezervaţia întinsă pe o suprafaţă de peste şase hectare este o formaţiune calcaroasă de chei aflată în ramura nordică a Munţilor Bihorului. Sub Pietrele Galbenei se întinde o pădure de fag, presărată cu mici poiene pline de flori. Zona se întinde până la Valea Galbenei şi este cunoscută sub numele de Poiana Florilor.

Pentru a ajunge aici, ţineţi Drumul National 76 Oradea-Deva, iar in Sudrigiu cotiţi stânga spre Padiş. O noapte de cazare în zonă nu depăşeşte 70 de lei de persoană, cu mic dejun inclus.

Reporter: Yvette Mîrza
Operator: Rezmuves Robert