Sari la conținut
News Alert

ULTIMA ORĂ. Tribunalul Bihor a suspendat procesele verbale prin care 12 elevi din Ştei au fost eliminaţi de la Bacalaureat


UPDATE: Încă 20 de elevi eliminaţi de la proba de matematică a Bacalaureatului desfăşurat la Colegiul "Unirea" din Ştei aşteaptă o decizie a instanţei. Ei au dat în judecată Inspectoratul Şcolar la două zile după cei 12 colegi şi spun că aşteaptă o soluţie la începutul săptămânii viitoare.

Între timp, la câteva zeci de minute după ce hotărârea instanţei a fost făcută publică, la sediul Inspectoratul Şcolar Bihor au început să vină părinţi ai unora din cei 12 elevi. Ei au vrut să ceară punerea imediată în aplicare a deciziei magistraţilor, dar nu au mai găsit pe nimeni în instituţie. 


Hotărârea de azi a instanţei vine după ce avocatul angajat de părinţii a 12 liceeni a cerut suspendarea proceselor verbale prin care cei 12 elevi, toţi premianţi, au fost eliminaţi de la Bacalaureat.

Decizia se referă doar la cei 12 elevi şi este executorie. Astfel, Inspectoratul Şcolar este obligat să suspende procesele verbale invocate, să accepte notele iniţiale şi să elibereze actele necesare pentru ca liceenii în cauză să se poată înscrie la facultate.

CITEŞTE şi 108 elevi care au dat Bacalaureatul la Colegiul Tehnic "Unirea" din Ştei au fost eliminaţi

Printre cei care 12 află și Alexandra Burtă, șefa de promoţie a Colegiului Tehnic "Unirea" din Ştei. Tânăra a avut în liceu numai medii de 10, iar după Bacalaureat voia să se înscrie la facultatea de farmacie la Timişoara. Eliminată după proba de matematică, Alexandra a declarat că nu a copiat și nici nu a colaborat cu alți colegi.

Decizia în dosarul de contencios administrativ:„Admite acţiunea formulată de reclamanta BURTA ALEXANDRA MARIA în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR al JUDEŢULUI BIHOR prin COMISIA JUDEŢEANĂ de BACALAUREAT BIHOR şi COMISIA de BACALAUREAT din CENTRUL de EXAMEN COLEGIUL TEHNIC „UNIREA” ŞTEI, având ca obiect suspendare act administrativ şi în consecinţă: Dispune suspendarea efectelor Procesului verbal de sancţionare a candidatului nr. 032/07.07.2015 de la Centrul de examen nr. 309 din Unitatea de învăţământ Colegiul Tehnic „Unirea” Ştei, privind eliminarea reclamantului de la examenul de bacalaureat disciplina – matematică, până la pronunţarea instanţei de fond. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 16.07.2015.”.

Aceeaşi soluţie a fost dată şi în cazul celorlalţi 11 liceeni: Larisa Popa, Claudia Morar, Sergiu Cioară, Mădălina Burtă, Adina Secui, Robert Bologa, George Buz, Andrei Stana, Laurenţiu Teaha, Sebastian Sălăgean şi Vlad Farcaş.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Editor web: Adrian Laboş