Un băimărean de 25 de ani face agricultură cu sparanghel verde

Data publicării:
sparanghel

Deși e tânăr și a crescut la oraș, Tudor Matei nu e străin de agricultură. A început cu porumb și cartofi în urmă cu doi ani. Ideea unei afaceri cu sparanghel i-a venit de curând, după o vizită la niște prieteni din Ungaria. În ţara vecină astfel de culturi se întind pe sute de hectare.

"Am căutat să fac ceva să mă și atragă, să îmi și placă. Și am constat că îmi place. Și, studiind planta mult, pot să spun că am studiat mult planta, m-a atras așa", spune tânărul. 

Deși originară din America de Nord, planta a fost aclimatizată cu succes în Europa. Acum crește și se dezvoltă în voie și în Maramureş.

"Iarna rezistă până la minus 30, minus 35 de grade. Vara iarăși la fel. Sunt locuri unde ajung temperaturi de 40, 45 de grade și sparanghelul se recoltează. Nu are problemă. Doar să ai puțină grijă de el", explică Tudor Matei.

"E ceva frumos din partea lui că se întoarce la localitatea de unde e, ca încearcă să facă ceva pentru localitatea lui. Poate și alții vor face dacă văd că treaba îi merge bine", spun localnicii.

Specialiştii în agricultură constată cu tristețe că tot mai puțini tineri sunt interesați de agricultură.

"E foarte bine faptul că prezintă interes pentru tineri afacerile în agricultură numai văd că sunt pentru acele culturi profitabile. Deci se urmărește profitul imediat deși agricultura e un sector economic în care profitul vine în timp, nu vine imediat", este de părere Virgil Tînțaș, directorul executiv al Direcției Agricole Maramureș.

Pentru început, cultura de sparanghel a lui Tudor se întinde pe o jumătate de hectar, iar în viitor va ocupa până la două hectare. Profitul va veni însă abia peste 2 ani. Prețul unei legături de sparanghel verde de import în supermarketurile din România este de 10 lei.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri