Sari la conținut
News Alert

Un maramureşean a creat o aplicație care salveazã vieți

În era tehnologiei, salvarea unor vieți se poate face chiar și cu ajutorul unei aplicații instalate pe telefonul mobil. La asta s-a gândit un specialist IT din Baia Mare când a creat IntelliHeart. Aplicația măsoară pulsul cardiac și, în caz de urgență, alertează printr-un sms persoanele apropiate sau medicul curant. În doar câteva săptămâni de la lansare, Intelli Heart a fost descărcată gratuit de aproape 200 de utilizatori.

"Aici avem meniul principal, de unde noi putem măsura pulsul, și aici sunt setările de unde utilizatorul își poate seta durata de măsurare a pulsului și frecvența de măsurare."

Se numește IntelliHeart și funcționeazã cu ajutorul unui ceas inteligent conectat la telefonul mobil. Spre deosebire de alte aplicații care mãsoarã pulsul cardiac, aceasta are ceva în plus: în caz de urgențã trimite mesaje unei liste prestabilite cu numere de telefon.

Fiecare mesaj conține numele pacientului sau a utilizatorului, valoarea pulsului și coordonatele GPS.

Ideea de a crea o astfel de aplicație i-a venit Oliviu Matei în urma unui incident nefericit prin care a trecut un fost coleg de birou: "A întârziat cu o zi să plece acasa la părinți, iar atunci când a ajuns acasă și-a găsit tatăl mort de 24 de ore în urma unui accident vascular cerebral. Dacă el ar fi mers cu o zi mai repede sau ar fi știut cu o zi mai repede ceea ce a pățit tatăl sau, șansele de a-l salva erau uriașe."

Pentru a pune în practicã ideea șefului sãu, Ionuț Vlad, un inginer software de 23 de ani, a muncit aproape 6 luni. "Este nevoie de un ceas cu Android și un telefon compatibil cu acel ceas. Aplicația se instalează pe telefon de pe Google Play, aplicația se va instala și pe ceas și telefonul o să comunice cu ceasul prin această aplicație."

E o afirmaţie cu care sunt de acord şi ambulanţierii, cei care ştiu cel mai bine că şi o secundă contează în cazul unui pacient.

"Ajută foarte mult pacientul. În primul rând că se poate adresa unei alte persoane care știe totul, iar acea persoană care poate suna într-un timp foarte scurt pe 112", spune Ioana Cătană, directorul medical al Ambulanței Baia Mare.

IntelliHeart este disponibilã momentan doar pentru sistemul Android și poate fi descarcatã gratuit din Google Play. În doar câteva sãptãmâni de la lansare, aproape 200 de utilizatori au instalat-o.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa