Sari la conținut

Un orădean a cântat pentru Papa Francisc

imagini: youtube

În cadrul concertului de duminică, Ovidiu Lazăr a interpretat piesa "L'amore piu grande", alături de doi tineri italieni şi de corul Hope. Versurile melodiei au fost scrise de Marco Brusati, organizatorul mai multor evenimente dedicate Papei Francisc.

"A fost o experienţă extraordinară pentru mine, deoarece îmi doream de când eram mic, de când am început să cânt, să cânt în faţa Papei şi pot să spun că a fost chiar un vis devenit realitate", povesteşte Ovidiu Lazăr.

Concertul a fost prilejuit de vizita Papei Francisc la Torino, unde a fost expus Giulgiul Sfânt. Ovidiu Lazăr a fost ales să reprezinte Episcopia Greco-Catolică din Oradea, care l-a sprijinit pe tânărul orădean să obţină o bursă de studiu în Italia.

"Am fost selectat să cânt în faţa papei la evenimentul de la Torino în urma unui workshop susţinut de Asociaţia Hope în România, unul naţional, unde au participat tineri din toată ţara."


"Are un talent special de la Dumnezeu şi cred că merită acest lucru; Preasfinţia Sa Virgil Bercea a reuşit să facă rost de o bursă de studii pentru dânsul", spune preotul Paul Popa.

Dirijoarea corului Fiat Lux, din care Ovidiu face parte de mai bine de nouă ani, crede că reuşita tânărului reprezintă mai ales o împlinire sufletească.

"Ca și persoană, cred că este un tânăr la superlativ am putea spune, un adevărat tânăr al zilelor noastre, foarte talentat, determinat și cât se poate de serios", îl descrie Monica Nica, dirijoarea corului Fiat Lux.

Palmaresul tânărului artist cuprinde premii câştigate în ţară, atât individual, cât şi împreună cu corul.

Reporter: Anca Deac, Bogdan Costea
Operatori: Constantin Gheorghiţă, Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş