Sari la conținut

Un poliţist din Satu Mare, luat pe capotă de un afacerist

Poliţistul sătmărean se afla, împreună cu un coleg, în patrulare pe Calea Careiului, când a observat o maşină care semnaliza că virează într-o direcţie, dar o lua în partea opusă. După ce a făcut mai multe manevre de acest fel, şoferul a fost oprit de patrula de poliţie. Agenţii au descoperit că la volan se afla Vasile Seichei, un om de afaceri din zonă. Acesta nu avea permisul la el; ba mai mult, documentul era suspendat. În timp ce era verificat, şoferul a pornit motorul, iar unul dintre poliţişti s-a aşezat în faţa maşinii, ca să-l oprească.

"Fiind somat să oprească autovehiculul, conducătorul auto şi-a continuat deplasarea cu poliţistul pe capotă autoturismului, pe o distanţă relativ scurtă, după care poliţistul a sărit de pe capotă", au transmis procurorii.

Mai multe echipaje de Poliţie au intervenit să-l prindă pe şofer. Agentul luat pe capotă a scăpat cu răni uşoare şi nu a fost nevoie să fie internat în spital. Oamenii legii spun că bărbatul are antecendente violente faţă de poliţişti.

"A mai ultragiat în 2005 doi poliţişti de frontieră pe care i-a sechestrat în propria lui firmă, a distrus şi autospeciala din dotarea poliţiei. În 2011 un alt echipaj de poliţie a fost ultragiat de către acelaşi Seichei", susţine Cosmin Andreica, liderul de sindicat din Poliţia Satu Mare.

Vasile Seichei este cercetat pentru ultraj şi a fost pus sub control judiciar pentru următoarele 30 de zile.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş