Sari la conținut

Vacanță la vârsta a treia. Casa de Pensii Bihor oferă 100 de bilete de tratament

Zeci de cereri au fost completate încă de dimineaţă. Până la sfârșitul zilei funcționarii se așteaptă numărul solicitanţilor să depăşească o sută.

"Mi se pare rentabil pentru că îi asigurată cazarea, tratamentul, masă, toate."

Solicitanţii trebuie să depună copii după cartea de identitate, cuponul de pensie și o adeverință medicală. La acordarea biletelor se iau în calcul mai multe criterii.

"Să nu fi fost în ultimii doi ani, cuantumul pensiei, să aibă veniturile sub salariul mediu pe economie acolo unde se impune pentru că atunci se acordă reducerea de 50%", susţine Leontin Țîrle, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Bihor.

100 este numărul de locuri puse la dispoziție pentru bihoreni. Cele mai căutate stațiuni sunt Olănești, Covasna, Amara sau Moneasa.

"Am venit ca să îmi ridic un bilet de tratament să fac o cerere împreună cu soțul meu și aș dori să merg la Olănești. O stațiune îngrijită, cu flori, cu parcuri, este frumos."

"Pentru al treilea an. La 1 Mai, la Herculane. Acuma vreau să merg la Sovata. De aia am și venit mai repede să iau, să găsesc un loc."

Căutată este și stațiunea Băile 1 Mai. La un singur hotel vor ajunge într-o serie peste 400 de pensionari.

"Printre procedurile uzuale și des folosite la noi sunt unde scurte, ultrasunete, magnetodiafluxul, băile galvanice, kimetoterapia, bazinele, apa geotermală care este foarte sănătoasă și foarte benefică", a precizat Mariana Vid, directorul economic al unui hotel din Băile 1 Mai.

Anul trecut, la Casa Județeană de Pensii au fost depuse 7600 de cereri, dintre care peste 5600 au fost soluționate. Prima serie din 2016 începe în 15 februarie.

Reporter: Diana Grad
Operator: Constantin Gheorghiță