Vânătoarea milionarilor. Pregătiri pe domeniul de la Balc

Data publicării:
laura

An de an, nume precum Wolgang Porche, directori din cadrul grupului Daymler-Chrysler sau primarul din Monaco devin pentru trei zile rezidenţii domeniului de vânătoare din Balc. Complexul de peste o mie de hectare este concesionat de Ion Ţiriac din 2004. Un an mai târziu a fost organizată aici prima partidă de vânătoare a milionarilor, când au fost doborâţi 185 de mistreţi.

„Comunitatea se bucură, căci avem oaspeţi de seamă în comună, pe domnul Ţiriac, ceilalţi invitaţi ai dânsului care vin şi, bineînţeles, mediatizarea care se face pe comună este o bucurie", spune Arsenie Maroşan, primarul comunei Balc.

Vânătoarea de mistreţi organizată de miliardarul român înseamnă venituri suplimentare pentru localnici.

„Gonaşii, mare parte sunt din comună şi sunt răsplătiţi, bineînţeles, pentru munca de cele două zile. Şi pentru ei este şi o bucurie pentru că văd şi persoanele care vin, invitaţii domnului Ţiriac", recunoaşte primarul comunei.

"Primesc 50-60 de lei. Deci ziua, îi plăteşte cu ziua şi le dă carne."

„Gonaşii 50 de lei, cei care recuperează 70 de lei, care eviscerează 100 de lei. Singura sursă de venit pe care o mai au mulţi dintre ei."

Carnea mistreţilor împuşcaţi ajunge apoi la centrele de bătrâni şi de copii.

În fiecare an, Ion Ţiriac a avut grijă ca magnaţii care au intrat pe domeniul de la Balc să se bucure de vânătoare departe de ochii lumii.

„În spatele acestor porţi se deschide domeniul de vânătoare al omului de afaceri Ion Ţiriac. El și invitaţii săi petrec în condiţii de maximă discreţie. Nimeni nu intră neinvitat, iar curioşii sunt ţinuţi afară cu ajutorul unui gard electrificat", a aflat Laura Breb, reporter Digi24 Oradea.

Tot o tradiţie a devenit ca în cele două zile de vânătoare apărătorii drepturilor animalelor să protesteze în faţa domeniului. La începutul acestui an, au vărsat găleţi cu vopsea roşie la intrare şi au chemat poliţia.

Reporter: Laura Breb
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri