Sari la conținut

Vărarii, păstrătorii meşteşugului uitat de pe Valea Crişului

Vărăritul este un meştesug practicat de sute de ani în zonă, însă tot mai puţini îi cunosc secretul. Pentru a obţine var e nevoie de un cuptor, piatră de calcar, lemne şi, cel mai important, mână de lucru iscusită. Cel care clădeşte piatra în cuptor trebuie să fie un zidar bun, deoarece bolovanii de calcar aduşi din inima munţilor trebuie asezaţi unul peste altul, în aşa fel încât să nu se prăbuşească în timpul arderii.

Nea Petre a învăţat de la bunicul lui cum să facă var şi să aranjeze pietrele în cuptor. Are nevoie de trei zile şi trei nopţi până să obţină, din şapte tone de piatră, trei tone de var. O muncă deloc uşoară şi care în zilele noastre abia dacă îi asigură traiul de zi cu zi.

"Nu ai unde să vinzi varul pentru că au intervenit pe piaţă mulţi înlocuitori. Nu prea merită să-l producem, deşi varul bulgar este cel mai bun var", spune Petre Lele.

Varul produs de sătenii de pe Valea Crişului nu este toxic şi nu conţine aditivi chimici. Poate fi folosit la protejarea pomilor de dăunatori sau la zugrăvitul casei.

"Dupa ce se zugrăveşte o cameră cu acest var, îţi place, este un aer foarte bun de respirat, plăcut. Chiar nu este toxic de loc."

Pe Valea Crişului Repede vărăritul este considerat una dintre cele mai vechi îndeletniciri.

"Începând cu anul 1768, apar primele date despre arderea varului în Vadu Crişului. Din 1833 apar şi în celelalte localităţi: Remeţi, Aştileu, Călăţea, Gălăşeni, Vârciorog, Zece Hotare", spune Sanda Fazekas. învăţătoare la Şcoala din Aştileu.

Nea Petre vinde varul pe care îl produce cu un leu kilogramul, iar dacă îl transportă la domiciliul cumpărătorului cere o taxă de un leu în plus pentru aceeaşi cantitate.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Robert Rezmuves