Sari la conținut

Vasile Popa rămâne în arest la domiciliu. Fostul şef al Parchetului Bihor consideră nefondate sau ilegale probele DNA

Solicitarea de judecare în libertate vine după ce Vasile Popa a stat două luni în arest, iar din ianuarie a fost pus în arest la domiciliu. La termenul de astăzi, avocatul fostului şef al Parchetului Bihor a precizat că niciuna dintre cele 20 de declaraţii de martori prezentate de DNA nu este fondată. Şi interceptările telefonice din dosar sunt considerate ilegale de apărare, motiv pentru care:

"Am formulat cereri de restituire la procuror pentru neregularitatea actului de sesizare şi cereri de excludere a probelor administrate nelegal în acest dosar", a declarat avocatul Eugen Iordăchescu.

Instanţa a decis ca Popa să rămână în arest la domiciliu şi a amânat pe luni pronunţarea în cazul celorlalte cereri ale apărării.

La Curtea de Apel a fost prezent şi șeful Serviciului de Medicină Legală Bihor. Potrivit procurorilor anticorupţie, medicul Gabriel Mihalache a fost convins de Vasile Popa să-şi dea acordul pentru prelevarea de organe de la victima unei agresiuni, într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt. Medicul a respins acuzaţiile.

"- Cum consideraţi învinuirile care vi se aduc?
- Dacă nu erau învinuiri, nu eram trimis în judecată", s-a limitat să spună Mihalache (foto jos).

Vasile Popa este acuzat de către DNA de şantaj, luare de mită, abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea infractorului. Potrivit anchetatorilor, între anii 2011 şi 2014, în calitate de şef al Parchetului Bihor, Popa ar fi primit aproape 50 de mii de euro de la un constructor bihorean ca să-i ofere protecţie.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş