VIDEO EXCLUSIV. Furt de apă termală în Băile Felix şi 1 Mai, detectat din elicopter, cu camerele cu termoviziune 

Data publicării:
foto din elicopter

"Uitaţi! Aici trebuia să fie lacul. Este o simplă băltoacă cu un diametru de 5 metri. Atâta-i tot. Nu mai are căldură, nu înregistreaza aparatul de teledetecţie", susţine Ioan Cohuţ, ex-preşedintele Asociaţiei Române de Geotermalism.

Acesta a fost semnalul că în Băile Felix apa termală este exploatată peste debitele maxime ale zăcământului. Cazul a ajuns în atenţia Comisiei Europene, care a cerut statului român să intervină. Săptămâna trecută, un elicopter dotat cu camere cu termoviziune a survolat zona.

"S-au descoperit o mare parte spunem noi, o parte importantă din forajele ilegale. Considerăm că avem o bază de pornire spre zonele în care, spre locuinţele în care vom face această verificare", susţine Claudiu Pop, prefectul judeţului Bihor.

Autorităţile suspectează că unii proprietari din zonă cer avize pentru foraje de apă rece. Însă, odată ce se văd cu actele în mână, fac foraje la adâncimi mai mari - de câteva zeci de metri - şi extrag apă termală din rezervorul-monument al naturii. Unii o folosesc pentru piscine, alţii ca apă caldă, în casă. 

Exploatarea iraţională...

... a zăcământului de apă geotermală din Felix poate duce la dispariţia unei rezervaţii în care trăiesc două specii endemice: Roşioara lui Racoviţă şi melcul termal.

"Noi sperăm că rezervația își va reveni în condițiile în care autoritățile abilitate își vor asuma această responsabilitate și vor lua ăsuri pentru a reduce exploatarea apei geotermale din zonă", spune Radu Huza,fost custode al rezervaţiei naturale.

Imaginile suprinse de camerele cu termoviziune vor ajunge pe masa procurorilor.

"Aici se va merge inclusiv cu spijinul parchetului. Este vorba despre furt din avutul statului", consideră prefectul de Bihor.

În Băile Felix și 1 Mai există 18 foraje legale de apă termală, autorizate de ANRM. Obținerea licenței de exploatare este extrem de anevoioasă.

În cazul în care problema zăcământului de apă termală din Felix nu va fi rezolvată de statul român, Comisia Europeană ar putea declanșa procedura de infringement împotriva României. Amenda în acest caz poate ajunge la câteva zeci de milioane de euro.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Gabor Szilagyi

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri