Sari la conținut

VIDEO. Primarul de Beiuş, plasat în arest la domiciliu

Magistraţii au admis contestaţia depusă de primarul Beiuşului şi au dispus ieşirea lui imediată din arestul Poliţiei Bihor şi plasarea în arest la domiciliu. 

Măsura este valabilă timp de 23 de zile, până în data de 14 ianuarie 2015. Instanţa a constatat că Adrian Domocoş a fost reţinut timp de 24 de ore şi a stat în arestul Poliţiei Bihor din 16 decembrie 2014 până acum.

Edilul-şef al Beiuşului nu are voie să comunice cu celălalt inculpat în dosar, administratorul Episcopei Greco-Catolice de Oradea Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, dar nici cu martorii din cauză. Potrivit deciziei judecătorilor, Domocoş trebuie "să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat".

Magistraţii i-au atras atenţia că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu cea a arestării preventive.

Acuzaţiile aduse de DNA sunt de luare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită de primar, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi deţinere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării (aceasta din urmă nu este de competenţa procurorilor anticorupţie). 

În schimb, administratorul Episcopei Greco-Catolice de Oradea Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, eliberat de Tribunalul Bihor, a fost pus sub control judiciar timp de 60 de zile, până pe 20 februarie 2015. Lui i s-a interzis să ia legătura cu primarul Adrian Domocoş ori cu martorii din dosar şi i s-a cerut:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş