Zeci de bizoni au murit la o fermă din Bihor. Se bănuieşte că au fost otrăviţi cu Furadan, o substanţă interzisă în România

Data publicării:
bizoni1

Bizonii fermei din Salonta au început să moară brusc zilele trecute. De vină pentru această situaţie, cred specialiştii, ar fi Furadanul, o substanţă foarte toxică folosită de un fermier din apropiere.

"S-au adus probe la laboratorul de supraveghere, în general pentru boala vacii nebune, şi s-au recoltat concomitent probe de organe şi conţinut", a explicat Aurel Indrie, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare Bihor. "Există posibilitatea existenţei unei otrăviri cu Furadan? Nu ştim deocamdată. Analizăm mai multe ipoteze: fie o boală, fie o intoxicaţie." 

Reprezentanţii Poliţiei Fitosanitare Bihor aveau informaţii că substanţa periculoasă era depozitată în apropierea fermei de bizoni. La un control au descoperit 170 de kilograme de Furadan, depozitate în două butoaie, pe care le-au confiscat.

"La o mai atentă analiză, am constatat că sunt vizibile caracteristicile de culoare şi miros ale acestui produs, aspect care ne duce la bănuiala că ar conţine produsul Furadan, interzis pe teritoriul Uniunii Europene", suţine Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei Agricole Bihor.

La rândul său, Virgil Itu, şeful Poliţiei Fitosanitare Bihor, consideră că această substanţă "era un pericol destul de grav atât pentru peşti, cât şi pentru orice alt animal care ar fi ajuns în contact cu apa".  

Poliţiştii încearcă acum să afle dacă animalele au fost otrăvite cu bună ştiinţă. Reprezentanţii organizaţiei ecologiste Milvus au sesizat în mai multe rânduri autorităţile cu privire la faptul că au depistat în zona respectivă momeli cu substanţa interzisă.

"Dacă o să vizualizaţi acea hartă pe care noi am întocmit-o pe baza datelor acumulate în cursul anilor se vede foarte clar că toate aceste cazuri sunt foarte aproape de oraşul Salonta", explică Attila Nagy, ecologist. 

Specialiştii spun că odată înghiţit, inhalat sau ajuns în contact cu pielea şi ochii, Furadanul poate provoca ameţeli, crampe abdominale şi poate duce la comă şi chiar moarte.

Reporteri: Bogdan Costea, Mariana Gurgu

Operator: Gabor Szilagyi

Editor web: Adrian Laboş

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri