Zeci de localităţi din Bihor - fără fose și canalizare, cu conducta în șanț

Data actualizării: Data publicării:
deversari conducte

Din cauza lipsei reţelelor de canalizare şi a staţiilor de epurare, locuitorii a zeci de aşezări din Bihor au o soluţie simplă, dar deloc ecologică de a scăpa de reziduurile din gospodărie: le aruncă direct în şanţuri ori în cursurile de apă. În timp, această situație poate afecta grav mediul, avertizează autorităţile. 64 de localități din Bihor nu sunt racordate la rețele de canalizare ori nu au staţii de epurare.

Conductele prin care apa menajeră este deversată în șanțuri ori direct în pâraie sau râuri sunt des întâlnite pe ulițele mai multor sate din Bihor.

"64 de aglomerări care au între 2000 şi 10 mii de locuitori se confruntă cu lipsa racordării la canalizare şi la staţii de epurare. Doar 20% au îndeplinită această condiţie, iar termenul limită este 2018", susţine Anca Mihociu, purtătorul de cuvânt al ABA Crişuri.

În comuna Popești, deși majoritatea locuitorilor sunt racordați la rețeaua de apă potabilă, nu beneficiază de canalizare. Și asta pentru că în localitate nu există o stație de epurare. În această situație, soluția pentru cei mai mulți este una la îndemână.

"Deversează, ştiu eu, în anumite canale publice sau în pârâul Bistra", spune Dorin Curtean, primarul comunei Popeşti.

"Când vine căldura se fac viermi, miroase urât, ca de la wc", a remarcat un localnic.

Anul trecut, o circulară a ministerului Mediu venea cu o soluție pentru această situație.

"Ne aducea la cunoştinţă obligativitatea în cazul în care există reţea de apă potabilă în comună, ca fiecare cetăţean, în lipsa canalizării, fiecare cetătean să aibă o fosă septică proprie", susţine primarul comunei Popeşti.

Numai că lucrurile se mișcă greu, iar numărul gospodăriilor cu astfel de fose este redus.

O altă soluție ar putea fi fondurile europene pe care primăriile le pot pentru perioada 2017-2022. Acestea sunt acordate pentru construirea unor platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd și pentru îmbunătăţirea amenajărilor pentru depozitarea gunoiului.

În urma analizelor efectuate de către Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, a reieşit că peste 70% din cursurile de apă din Bihor au o calitate bună.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri