Zeci de persoane au primit ajutor în containerele anticaniculă din Oradea

Data publicării:
containere canicula

"- Ce s-a întâmplat? Vi s-a făcut rău din cauza căldurii?

- Da, acum, puţin."

O doamnă a fost înfrântă de arşiţa de afară şi a cerut de urgenţă ajutorul asistentelor medicale de la containerul din Piaţa Cetate. În incinta în care nu erau sub 30 de grade i s-a luat tensiunea şi i-a fost dat un pahar cu apă rece.

"Staţi cinci minute, zece minute, aici cu noi. Bine. E mai răcoare", i-a recomandat una dintre asistente.

"Menţinem în cabinet o temperatură cu 5 grade mai scăzută faţă de afară. Să nu fie o diferenţă prea mare între temperaturi şi să nu fie un şoc termic", spune Mădălina Buboiu, asistentă medicală, voluntar.

Containerele anticaniculă din Oradea au fost deschise imediat după instituirea codului galben de caniculă. În două zile, zeci de persoane s-au refugiat în incintele răcoroase. Cele mai multe au venit la orele amiezii şi au acuzat ameţeli şi stări de oboseală.

"Le recomandăm să nu stea la soare, în cazul în care trebuie să iasă din casă când e căldura aşa de mare, să poarte pălărie pe cap să se hidrateze suficient", susţine Narcisa Ghiuro, asistentă medicală.

În cazul în care starea de sănătate a celor care apelează la serviciile asistentelor din containerele anticaniculă se agravează, sunt chemaţi medicii care se ocupă mai departe de pacienţi.

"Aceste containere vor fi aici pe perioada sezonului cald, în funcţie de temperaturile care impun acest lucru. Ele vor fi deschise zilnic între orele 10 şi 18 inclusiv sâmbăta şi duminica", a transmis Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei din Oradea.

Containerele anticaniculă au fost amplasate în cinci puncte aglomerate ale oraşului: în apropierea pieţelor din Rogerius, Decebal şi Cetate, în centrul oraşului lângă statuia lui Mihai Eminescu şi pe Corso, în spatele statuii lui Aurel Lazăr.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri