ACS Poli, eliminată din Cupa Ligii

Data publicării:
acs poli steaua

ACS Poli Timişoara a ratat şansa de a ajunge în semifinalele Cupei Ligii. Timişorenii au fost învinşi în „sferturi” de deţinătoarea trofeului, scor 1-0, după un meci în care Nicuşor Stanciu a ratat două penalty uri. Campioana a suferit pentru calificarea în semifinalele Cupei Ligii. În faţa unui stadion gol, bănăţenii au ratat prima ocazie a meciului, prin Elek. Poli şi-a săpat singură groapa. Artean a comis henţ în propriul careu, însă Kirschstein a respins şutul de la 11 metri al lui Nicuşor Stanciu. Peste cinci minute, scenariul s-a repetat. De această dată, Sarmov a jucat mingea cu mâna, iar Andrei Chivulete a dictat a doua lovitură de pedeapsă.

„La Sarmov, zic eu că, na, a pus mâna intenţionat, dar la Artean, nu. S-a întors cu spatele, din câte am văzut. I-a dat mingea în mână şi a fost penalty”, a spus Cristian Scutaru.

Tot Stanciu a executat, Kirschstein a respins din nou, dar, pe urmărire, Chipciu a înscris.

„Două penalty-uri apărate în acelaşi meci sunt, şi pentru mine, o premieră, într-adevăr”, a precizat și Kirschstein.

Finalul le-a aparţinut timişorenilor. Muniru a deviat bomba lui Bărbuţ, dar Cojocaru a reuşit să scoată de la vinclu. Tânărul portar al Stelei şi-a mai salvat o dată coechipierii, la ocazia lui Javi Hernandez, marcatorul lui Poli la victoria din campionat. S-a terminat tot 1-0, însă de data aceasta pentru Steaua, care va juca în semifinalele Cupei Ligii cu Astra.

„Ne-am bătut singuri, am comis în 5 minute, aţi văzut şi dumneavoastă, două greşeli mari. Mai ales cele de la golul pe care l-a înscris Chipciu. În mare parte am controlat jocul, am dominat, mai ales în repriza a doua. Chiar şi începutul prime reprize ne-a fost favorabil nouă, am presiune pe Steaua”, a explicat Florin Marin

 

ACS Poli Timișoara nu are prea mult timp de meditat după eșecul din capitală și asta pentru că bănățenii vor intra din nou la joc, luni, în deplasarea de la Severin, contra Pandurilor, din prima etapă a returului Ligii I. 

Redactor: Claudiu Sav

ACS Poli Timișoara a spus adio Cupei Ligii. Bănățenii au cedat, în sferturile de finală ale competiției, pe Arena Națională, 0-1, în fața Stelei. Eșecul suferit de alb-violeți în capitală este primul de la venirea lui Florin Marin pe banca tehnică. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri