Ambasadorii muzicali ai Vienei. Doi frați din Timișoara, singurii români din prestigiosul Cor de băieți din Viena

Data publicării:
cor de baieti prima

Povestea fraților din Timișoara care au ajuns să cânte în Wiener Sangerknaben, cel mai cunoscut cor din lume, a început în urmă cu trei ani. Atunci, Andreas, fratele cel mare, a fost acceptat în ansamblu. Din acel moment, ritmul de viață al băiatului de 11 ani s-a schimbat radical.

”După două luni am aflat că mergem imediat în Japonia”, - Pentru cine ați cântat acolo? ”Printre altele, pentru fiul împăratului Japoniei. Am dat și mâna cu el. Am performat în Tokyo, în New-York, Chicago, am performat în Berlin...”, spune Andreas Martonosy.

Și pentru că fratele cel mare a fost întotdeauna un model pentru cel mic, anul trecut, Theodor Martonosy l-a urmat: ”M-am hotărât din cauza fratelui meu, pentru că am văzut că a fost în diferite locuri, a făcut multe chestii și am fost, să fiu sincer, un pic gelos, și am vrut și eu să încerc, să văd cum este. Și mi-a plăcut și am rămas!”.

La baza performanței celor doi frați stau sacrificii, nenumărate ore de canto și repetiții riguroase, știută fiind disciplina austriacă. Ca să poată să susțină concerte pe tot globul, Andreas și Theodor nu au voie sa neglijeze scoala. Studiază în șase luni, cât alți copii în zece!

”Noi ne trezim devreme, de dimineață la 6 și 45, avem timp până la 7.30 să fim gata să ne îmbrăcăm și să fim gata cu masa. La 7.30 începe școala. Avem numai pe lună un weekend liber”, spune Theodor Martonosy.

Suferă că nu sunt alături de părinții rămași în țară la zilele de naștere, de exemplu, sau la alte sărbători ale familiei, dar micuții muzicieni sunt conștienți că fără sacrificiu nu se poate face performanță.

”Este greu, de multe ori vrei să fii cu familia, te-ai săturat câteodată de tot, vrei să fii cu familia, dar treci peste fazele astea. Este frumos. Mi-e dor de casă de multe ori”, precizează Andreas Martonosy.

”Comunicăm în fiecare seară prin intermediul internetului, prin skype și o dată pe lună, atunci când băieții au weekend lung, mergem la Viena”, ne spune Laura Martonosy, mama băieților.

”Suntem foarte fericiți să avem aici doi băieți din România. Unul dintre ei este aici de patru ani, iar celălalt se află în al doilea an de studiu. Amândoi cântă foarte bine”, spune Gerhald Wirth, directorul artistic al Corului de Băieți din Viena.

”Întotdeauna le-am spus că am încredere în ceea ce pot să facă și că vor reuși”, ne-a declarat Laura Martonosy.

Iar până acum, Andreas și Theodor au reușit tot ce si-au propus. Fac parte din corul care datează din anul 1498, când Împăratul Maximilan I a pus bazele capelei de muzică a Curţii Imperiale. Sunt micuții ambasadori ai Vienei. Alături de alți aproape 100 de băieți, cu varste cuprinse între 10 -14 ani, susțin peste 300 de concerte în fiecare an. Au cântat in fața celor mai importanți președinti, prim ministri si monarhi ai lumii, și pe cele mai prestigioase scene, cum ar fi Suntory Hall din Japonia sau Carnegie Hall din New York.

Visul lui Andreas și Theodor, dar și al părinților lor este să cânte pe o scenă din România, și de ce nu, pe scena operei din Timișoara.

Reporter: Vlad Ungar
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri