Sari la conținut

Anchetă DNA la Primăria Timișoara

Procurori anticorupţie verifică felul în care a fost făcut un schimb de terenuri între municipalitate și o firmă privată. Este vorba despre subpasajul din centrul Timișoarei, pentru care primăria a cedat trei terenuri din oraș. Pe de altă parte, procurorii DNA Timișoara au cerut zeci de dosare și au stat de vorbă și cu mai mulți angajați din cadrul primăriei pentru a verifica și modul în care s-au ales firmele responsabile de întreținerea spațiilor verzi din oraș

Anchetatorii DNA urmăresc și felul în care au fost organizate licitațiile pentru îngrijirea spațiilor verzi. Potrivit unui raport al Curții de Conturi, primăria a fost prejudiciată cu peste 3 milioane de lei. Primarul Nicolae Robu susține că anchetatorii n-ar avea ce să reproșeze municipalității, dar dacă cineva a greșit, atunci trebuie să plătească.

"Eu, după câte știu, n-ar putea să se reproșeze nimic. S-a lucrat la tarife mult mai mici decât tarifele de altădată, a fost o licitație la care a câștigat oferta cu prețul cel mai scăzut. Mai departe, nu știu. Eu am spus-o în repetate rânduri, răspund numai de mine, dacă alții nu sunt corecți, să dea socoteală", a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

În următoarele zile, documentele care vizează cele două situații vor fi verificate atent, iar apoi anchetatorii vor hotărî care sunt pașii legali care trebuie urmați.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: George Ștefăniță
Editor Web: Răzvan Bulacu