Sari la conținut

Anul provocărilor pentru Castelul Corvinilor

Turist: „A fost în programul de Revelion, am ales un program care cuprindea și o vizită la castel, și iată-ne aici.”

Turistă: „Am fost în zonă, am petrecut Revelionul aici în zonă. Păcat, că e mai frumos decât Castelul Bran, dar nu e atâta de promovat

Administratorii monumentului medieval promit că în 2016 Castelul Corvinilor va arăta altfel. 10 milioane de euro - bani europeni - vor fi investiţi în restaurare.

Dan Bera, administrator Castelul Corvinilor: „O să fie restaurat în întregime, camerele, sălile vor fi agrementate cu mobilier, arme, armuri, se vor face circuite de vizitare, iar zona dimprejurul castelului va fi refuncționalizată, vor fi organizate turniruri, va fi un amfiteatru pentru desfășurarea de spectacole, deci este un proiect foarte, foarte ambițios.”

Andrada Velciov, reporter Digi24: „Interesul producătorilor de filme pentru Castelul Corvinilor se menține și în acest an. În primăvară, aici va fi turnat un lungmetraj american de acțiune.”

Castelul Corvinilor a fost ridicat în secolul al 15-lea de Iancu de Hunedoara. Tariful de vizitare este de 20 de lei pentru adulți și de 5 lei pentru elevi sau studenți. Castelul este considerat de specialiști drept cel mai bine conservat monument medieval din sud-estul Europei.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș