Asalt pentru titlul cu numărul patru

Data publicării:
saracens finala

Timișoara Saracens și Știința Baia Mare se întâlnesc pentru a treia oară în ultimii patru ani, în ultimul act al Superligii. Bănățenii s-au impus de fiecare dată până acum. Finala de anul acesta are loc sâmbătă, pe arena „Lascăr Ghineț” din Baia Mare, lucru ce îi nemulțumește pe bănățeni.

„Rămâne o surpriză pentru mine, în continuare, că finala campionatului românesc de rugby se desfăşoară la Baia Mare. Noi am depus memorii în acest sens, ca finala să se desfăşoare la Bucureşti, dar nu am fost ascultaţi”, a spus Dan Dinu, finanțator Timișoara Saracens.

Timișorenii au reușit cinci victorii din cinci posibile în întâlnirile cu rivala din nordul țării, în ultimii ani și privesc cu optimism și partida de sâmbătă.

„După cele 5 victorii înregistrate în faţa lor, în finalele disputate în această perioadă, obiectivul nostru este de a face pasul spre 6-0. Ca să folosesc un limbaj din tenis, să fie game, set, match, după acest weekend”, a completat Dușan Filipaș, vicepreședintele Timișoara Saracens.

„Sunt sigur că nu ducem lipsă de dorinţă, că băieţii nu vor face rabat de la efort şi sper că asta ne va netezi drumul spre titlu. Titlu pe care această echipă îl merită din plin şi pentru care am muncit din greu”, completează Grainger Heikell, antrenorul Timișoara Saracens.

„Aşteptăm această finală de doi ani... suntem foarte concentraţi, dornici de a readuce trofeul acasă. Va fi un meci foarte dificil, jucăm la ei acasă, în faţa propriilor lor suporteri, dar suntem pregătiţi să facem faţă oricărei situaţii”, a povestit și  Stelian Burcea, căpitanul celor de la Timișoara Saracens.

Partida de sâmbătă reprezintă a treia finală a sezonului pentru Timișoara Saracens, care a câștigat până acum Cupa Regelui și Cupa României, asta deşi problemele financiare nu au ocolit echipa. În cazul unui succes, „sarazinii” vor deveni cea mai titrată echipă odată cu schimbarea formatului de desfășurare al competiției.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri