Bani pentru tinerii antreprenori. Sunt disponibile fonduri nerambursabile de 120 000 de lei pentru lansarea unei afaceri 

Data publicării:
bani-1

”Acesta este un pickup și a fost printre primele mele achiziții făcute din mare, mare pasiune. L-am cumpărat acum vreo 7 ani din primii bănuți pe care i-am primit și de la părinți și din ce mai întreprindeam”. Paul Phaff este din Timișoara și, la 27 de ani, deși este inginer în telecomunicații, muzica și echipamentele pentru DJ sunt pasiunea lui. A pus muzică în cluburi timp de 10 ani, încă de la vârsta adolescenței, motiv pentru care, de un an și jumătate, a investit în echipamente audio, pe care le închiriază pentru diverse evenimente.

”Afacerea s-a dezvoltat organic, din pasiune pentru muzică. Am fost DJ ani la rând și fiecare bănuț pe care îl aveam l-am învestit în echipament. Studiile mele superioare m-au ajutat să înțeleg mai bine ce se întâmplă în spatele aparaturii”, precizează Paul Phaff.

Deși are echipamente în care a investit circa 30.000 de euro, există loc de mai bine, susține tânărul. Așa că vrea să acceseze suma maximă pe care statul român o dă tinerilor antreprenori ce vor să se lanseze în afaceri sau celor care au deja un start-up cu o vechime de ce mult doi ani.

”Ca să pot să răspund cererii clienților noștri aș avea nevoie de o scenă, de o schelă pentru a pune lumini sau podiumuri pentru artiști, cât și mai multe boxe, și echipament pentru DJ, căci DJ-ii sunt publicul nostru țintă”, afirmă el.

Cei care vor să își depună planul de afaceri pentru a accesa fonduri nerambursabile prin programul START își pot depune proiectele online, timp de 10 zile. Ei trebuie să se asigure că obțin un punctaj cât mai mare, pentru a fi printre cei circa 200 de beneficiari ai programului.

”Cele mai avantajate domenii sunt cele de producție și IT. Sunt domeniile în care România dorește să fie competitivă și domeniile pe care le sprijinim cu punctajul cel mai mare. Un alt aspect pe care îl sprijinim este încurajarea tinerilor absolvenți. Firmele care angajează cel puțin doi absolvenți din 2013, 2014 sau 2015 obțin punctaj maxim”, precizează Adrian Pășcuță, șeful Oficiului Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație Timișoara.

Programul START dă posibilitatea tinerilor antreprenori, care respectă anumite criterii, să acceseze 90% din banii necesari lansării unei afaceri, în limita a 120 000 de lei. Ei trebuie să vină și cu o contribuție proprie, de 10% din suma totală. După ce va fi evaluat de o comisie, planul de afaceri trebuie să obțină cel puțin jumătate din totalul de 100 de puncte pentru a fi eligibil. Proiectele pot fi încărcate online până pe 1 iulie, ora 20.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri