Sari la conținut

Beton peste pasajul Michelangelo. Robu: în mai ”ar fi șanse” ca șoferii să poată traversa planșeul, pe varianta finală

Vorbim despre o suprafață de aproximativ 115 metri lungime și 15 metri lățime. Muncitorii vor turna, în această săptămână, aproximativ 750 de metri cubi de beton. Iar betonul proaspăt turnat are nevoie de 28 de zile ca să se usuce.

„Apoi vine montată hidroizolația, ne explică Marius Scorobete, șeful de șantier. Mai avem de lucru la podul Michelangelo, unde se toarnă betonul de umplutură pentru trotuare. Venim după aceea cu pavajul pe pod și cu parapetul".

Autoritățile sunt optimiste şi spun că, din mai, șoferii vor putea circula pe pasaj dinspre bulevardul Michelangelo spre Spitalul Judeţean.

„După estimările pe care le-am făcut, cam pe la jumătatea lui mai ar fi șanse să putem trece pe axa sud-nord, peste planșeu, pe varianta finală", spune Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Şoferii nu sunt, însă, la fel de optimişti: „Nu cred că o să fie gata la timp”, - Nu se mișcă ei cum trebuie? De când treceți pe aici ce-ați observat? ”Lucrează destul de încet", „E foarte bine, cum să nu fie bine, că până acuma era jale", „Mai decongestionează circulația, dar în rest, în ritmul în care se lucrează, niciodată n-o să fie...".

Şantierul Michelangelo trebuie închis până în luna octombrie a acestui an. Valoarea totală a lucrărilor este de 60 de milioane de lei.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Adrian Hrişcu
editor web: Călin Țenche