Bibliotecarii, în proces cu... biblioteca

Data publicării:
bibliotecari

Din cei 54 de angajaţi ai Bibliotecii Judeţene Timiş, 53 au dat insituţia în judecată. Bibliotecarii spun că au pierdut mult din lefuri şi acum de abia se descurcă cu cheltuielile. Prima tăiere salarială a avut loc în ianuarie 2010, în urma unei Hotărâri a Consiliului Judeţean Timiş, care este ordonatorul principal de credite. A doau diminuare a avut loc în vara aceluași an , în baza unei hotărâri de Guvern.

„În ianuarie 2010 s-a pierdut cam 25% din salariul net. [În vară, când a venit şi hotărârea de Guvern s-a mai pierdut?] Da. Cuantumul pierderilor din 2010 ajunge la 45 – 50%. Cazul meu, eram la gradul de bibliotecar 1 a, de la 1.700 de lei net am ajuns la 1.000 de lei net în septembrie 2010”, a explicat Sebastian Ciocan, preşedintele Sindicatului Biblos Timiş.

„Cam 40%, cu sporuri cu toate cele. În 2010 aveam şi bonuri de masă. Vremuri faine. Cu salariul de acum plătesc curentul, telefonul, întreţinerea... deja trei sfert se duce”, admite Emeric Vamos, şef serviciu Biblioteca Judeţeană Timiş.

O singură persoană din cadrul bibliotecii nu a subscris la proces. Este vorba despre directorul instituţiei.

„Eu am contract cu CJT, eu reprezint instituţia în instanţă în această situaţie. Deci, la mine este altă încadrare”, spune Tudor Creţu, directorul Bibliotecii Județene Timiş.

În total, bibliotecarii au de recuperat 600.000 de lei. Banii reprezintă tăierile salariale din ultimii trei ani. Angajații vor să își recupereze sumele pierdute pe ultimii șase ani, dar  legea nu permite acest lucru.

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Andrei Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri