Biserica din curtea şcolii. Slujbele religioase se ţin la doi paşi de sălile de clasă 

Data publicării:
biserica prima

Lucrările la biserica din curtea Colegiului Național ”C.D. Loga” din Timișoara au început în anul 2000. De constructia lăcașului de cult s-a ocupat la început o asociație non-profit, iar mai apoi Mitropolia Banatului a preluat proiectul. Primăria a cedat gratuit terenul din curtea liceului.

Este o decizie a Consiliului Local din urmă cu cincisprezece ani care dădea în folosință gratuită acest teren unei asociații și ulterior Mitropoliei. În anul 2000 a fost această hotărâre a Consiliului Local, ulteior dată autorizația de construcție”, precizează Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei.

Atunci când vine vorba de legalitatea construcției, autoritățile se feresc să comenteze decizia vechii administrații: - Acum văzând, vi se pare legală decizia? ”Nu știu ce să spun”, sunt cuvintele lui Dan Diaconu.

Pentru cei peste 1.000 elevi de la Colegiul ”C.D. Loga”, dar și pentru timișoreni e încă o enigmă cum a răsărit biserica în curtea școlii. Se tem deja de cununiile și botezurile ce ar putea avea loc la doar câțiva metri de sălile de clasă: ”Nu cred că s-ar potrivi într-o curte a școlii o nuntă sau așa”, ”Este exagerat, deci nu mai știu unde să construiască biserici. Mi se pare că școala e cu treaba ei, religia e cu treaba ei. Ele trebuie îmbinate, dar nu așa. Nu are loc acolo, o biserică în curtea unui liceu”, ”Aici numai cununii, aici nu se face muzică nu știu ce, că cântă muzica un pic afară”.

Reprezentanții inspectoratului școlar și conducerea școlii susţin că nu au fost consultați în niciun fel de autorități.

Nimeni nu era obligat să solicite ISJ o autorizație pentru construcția acelei bisericuțe. În ceea ce privește spațiul, clădirea și terenul Colegiului Național CD Loga, proprietarul de drept este unitatea administrativ teritorială, respectiv Primăria Timișoara”, a afirmat Aura Danielescu, inspector școlar general.

”Nu aveam eu cum să fiu consultată atunci”, - Și acum? ”Acum s-a desăvârșit opera”, spune Mariea Ștefan, director general al Colegiului Național ”C.D.Loga” Timișoara.

Biserica a fost construită cu bani obținuți din donații, iar până la această oră reprezentanții Mitropoliei Banatului au refuzat să îşi exprime un punct de vedere.

La Colegiul Naţional ”C.D. Loga” Timişoara se învață printre picături. La propriu! 

Reporter: Vlad Ungar
Operator: Dan Şoşdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri