Sari la conținut

Călătorie de coşmar cu autocarul: un turist polonez a atacat șoferii, apoi s-a sinucis

Turistul polonez călătorea pe ruta Amsterdam - Bucureşti, cu un autocar în care se mai aflau 18 pasageri şi trei şoferi. La un moment dat, bărbatul în vârstă de 30 de ani a scos un cuţit şi i-a atacat pe şoferi, rănindu-i la mâini şi la cap. Turistul polonez l-a înjunghiat pe şoferul autocarului care, totuşi, a reuşit să oprească în condiţii de siguranţă. A fost momentul în care agresorul a profitat, a deschis uşa autocarului şi a fugit. La un moment dat, s-a aruncat în şanţ, s-a înjunghiat şi a murit.

Şi-a făcut rană în burtă şi s-o ţipat acolo cu faţa în jos, ca să moară, bag seama", „A fost destul de grav, dar până o venit ambulanţa, o fost târziu, deja a fost aproape mort. I-am mai făcut resuscitări, dar n-a mai avut şanse de viaţă", spuneau martorii.

Unul dintre pasageri l-a urmărit pe agresor după ce acesta a fugit din autocar.

”Când l-am ajuns din urmă, el era slăbit de la luptă, dar mai avea un cuţit în mână. Când am văzut cuţitul, m-am speriat. Am rupt un par dintr-n gard şi am zis: bă, dacă n-arunci cuţitul, îţi crăp capul", afirmă pasagerul Petrică Paşaliuc.

Atât pasagerii, cât şi şoferii autocarului au fost duşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara pentru audieri. După aproape șapte ore, aceştia şi-au reluat drumul spre casă: „Un nemernic dete cu cuţitul în toţi trei şoferii şi asta este", „S-a sculat de pe scaun, s-a dus, a atacat şoferul, i-a dat cu cuţitul în spate. După aceea a sărit la ceilalţi doi şoferi".

O anchetă a fost deschisă în acest caz.

„Cazul va fi investigat în continuare de către parchetul de pe lângă tribunalul Hunedoara. Vorbim despre un dosar de cercetare penală. Se va stabili în continuare circumstanţele şi motivaţia acestei fapte", ne-a declarat comisarul Bogdan Niţu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă pasagerul polonez a consumat substanţe interzise care ar fi putut să-i determine starea de agresivitate.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche