Calificare pierdută în ultimele zece minute. CH Poli a ratat şansa de a juca în Final Four-ul Cupei României la handbal

Data publicării:
ch poli

Poli aborda manşa secundă contra campioanei, la adăpostul unei victorii cu două goluri diferenţă obţinută la malul mării. Iar debutul de meci i-a confirmat statutul de favorită la calificarea în semifinale. Timişorenii au condus toată prima repriză, chiar şi la cinci goluri diferenţă, ecart pe care l-au păstrat inclusiv în primele zece minute ale părţii secunde.

Numai că oaspeţii n-au încetat să creadă în şansa lor şi au început să recupereze. Stănescu a apărat trei aruncări de la şapte metri şi alte situaţii de unu la unu, iar Constanţa a trecut în avantaj cu zece minute înaintea ultimei sirene. Avansul s-a mărit până la patru goluri, iar Poli a terminat în genunchi un joc pe care îl avea în mână.

Poli părăseşte competiţia prin care ar fi putut să salveze sezonul, în condiţiile în care, în campionat, ocupă abia poziţia a 11-a. Etapa viitoare, alb-violeţii joacă pe teren propriu, sâmbătă, cu HC Vaslui.

Redactor: Ionuț Suciu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri