Sari la conținut

"Cancerul" din legile româneşti. Inaugurarea Centrului ONCOGEN, din nou amânată

Oana Gavriliuc a fost alături de managerii de proiect încă de când centrul era la stadiul de idee. Abia terminase studiile, iar visul ei era cercetarea la cel mai înalt nivel. Acum lucrează într-un spaţiu de puţin peste 10 metri pătraţi, din cadrul Spitalului Judeţean. Alături de Oana, şi alţi colegi de-ai săi aşteaptă să lucreze în noul centru, însă inaugurarea se lasă așteptată.

”Cred că suntem cam 10, cel puţin, acum în laborator, deci toţi aşteptăm cu nerăbdare să începem activitatea aici. Încăpeţi acolo? Cu greu...facem în ture, cu schimbul, unii dimineaţa, unii după-masa”, susține Oana Gavriliuc, cercetător.

Centrul ar fi trebuit să funcționeze de trei ani. Dacă până acum problemele au fost legate de firmele constructoare, acum legile româneşti pun piedici.

”Lucrările la Centrul ONCOGEN au fost finalizate în urmă cu mai bine de şase luni. Cu toatea acestea, clădirea are încă porţile închise. Unul dintre principalele motive care împiedică inaugurarea este lipsa unui ordin de ministru care să stabilească organigrama”, spune Maria Rohnean, reporter Digi24 Timişoara.

Practic, ordinul pe care Ministerul Sănătăţii ar trebui să-l emită ar permite angajaţilor să lucreze pe o perioadă determinată, adică atât cât durează un proiect de cercetare. Acele programe vor reprezenta, de altfel, şi sursa de finanţare a centrului ONCOGEN.

”Acum, când să-l pornim, ne confruntăm cu aceeaşi problemă, necoerenţă, lipsă de coerenţă în legislaţie, legislaţie incompletă, legislaţie contradictorie, un milion de probleme... nu vine organigrama, nu înţeleg cei din minister că trebuie să angajezi cercetători străini, că trebuie să ai posibilitatea să-i angajezi pe o perioadă determinată, că...”, afirmă Virgil Păunescu, manager de proiect la Centrul ONCOGEN.

Reglementarea este în vigoare la Ministerul Educaţiei și Cercetării, însă beneficiarul proiectului este Spitalul Judeţean. Prin urmare, legea trebuie să fie valabilă şi pentru angajaţii Ministerului Sănătăţii. Spitalul Judeţean susţine însă că nu-şi permite să suporte financiar salariile acestor specialişti, astfel că dacă se emite ordinul, acesta trebuie să conţină şi sursa de finanţare.

”Deocamdată nu cred că ne putem permite din bugetul propriu, pentru că vorbim de un număr mare de angajaţi, cu salarii corespunzătoare unui centru de cercetare, deci este obligatoriu ca acest centru de cercetare să aibă şi surse de finanţare separate de cele ale Spitalului Judeţean”, anunță Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.

În noua clădire va funcţiona un centru de cercetare, un laborator de experimente, un centru de diagnostic avansat în domeniul cancerului, dar şi o încăpere în care se vor fabrica medicamente şi vor fi produse diverse vaccinuri. De asemenea, institutul este singurul din Europa de Est care are o cameră GMP, complet sterilă, în care se vor putea realiza cele mai avansate cercetări.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Dan Şoşdean
Editor web: Călin Țenche