Sari la conținut

Casă, ciudată casă. Exemple de ciudăţenii arhitecturale

La doar câţiva kilometri de Timişoara, găsim o casă ce are un acoperiş cu... terasă. Mai exact, o placă de beton, construită exact în vârful casei.

Dacă treceţi prin localitatea Dumbrăviţa, cu siguranţă veţi remarca această casă. Aici funcţionează o farmacie, iar proprietarul a ţinut să semnaleze acest lucru prin existenţa unei sigle, de câţiva zeci de centimetri. Sigla este la baza unor trepte, care nu duc niciunde.

Ciudata construcţie atrage toate privirile, însă nimeni nu are o explicaţie plauzibilă pentru existenţa ei: ”Dar farmacia este lateral. Acolo sus nu ştiu ce este”, - Sunt nişte trepte, oare duc undeva?, ”Cred că duc sus acolo, deasupra”, ”N-aş putea să zic, dar ceva pentru a se descurca când e necesar, sau solarul, nu ştiu ce acolo. Nu m-am uitat niciodată atentă”.

Tot la marginea Timişoarei, proprietarul acestei case a stabilit că are nevoie de mai multă intimitate.

Întrucât distanţa dintre aceasta casă şi blocul de lângă este de doar câţiva metri, iar blocul este mai înalt, proprietarul casei a decis să ridice un paravan, înalt de câţiva metri, pentru protejarea intimităţii.

Există însă şi proprietari care şi-au transformat locuinţa...în altar. Acest domn este de câteva decenii fanul echipei de fotbal Poli Timişoara. Pentru că microbul de suporter i-a intrat în sânge, de șapte ani, toata faţada casei este vopsită în culorile echipei. Interiorul este, de asemenea, decorat cu accesorii alb-violet.

Chiar dacă echipa nu mai este în Liga I, pasiunea si susţinerea rămân în sufletul fanilor, spune Dorin Micle. ”Casa nu se schimbă, se va rezugrăvi, se va revopsi, că totuşi au trecut ani, soare, vânt, ploaie. Dar, dimpotrivă, voi mai aduce câteva îmbunătăţiri, la cum arată acum”, spune Dorin Micle.

Pentru că disciplina în construcţii este, de multe ori, încălcată de dorinţa proprietarilor de a ieşi în evidenţă, aceştia riscă pedepse dure. Este şi exemplul celui care deţine acest imobil. El se va alege cu dosar penal, pentru că pe acoperişul imobilului şi-a scris, din tablă aurită, cuvântul BANY, cu Y. Clădirea, deşi proprietate privată, se află în aria de protecţie a unui monument istoric al oraşului, şi astfel de modificări sunt interzise prin lege.

”În condiţiile în care nu se respectă şi, în cele mai multe cazuri, nu se respectă, parţial sau total, proiectul şi autorizaţia de construcţie, Primăria este obligată prin lege să intervină”, spune Traian Stoia, viceprimarul Timişoarei.

Iar intervenţia Primăriei poate să aducă de la amenzi contravenţionale până la dosar penal sau demolarea construcţiilor ridicate ilegal.

reporter: Adina Iriza
operator: George Ştefăniţă
editor web: Călin Țenche