Casă din ceramică – proiect unic în România

Data publicării:
casa ceramica

Mai mulți artiști italieni, cunoscuți la nivel internațional, și-au donat operele de artă realizate din ceramica pentru acest proiect. Ele au fost montate în stil tradițional și modern, în funcție de culoare, tematică și vârsta artiștilor.

„Câteva lucrări sunt lipite. Există un număr mare de lucrări care care au fost încastrate în zid și de aceea ne-a ajutat un meșter priceput și care nu a avut pretenții financiare mari”, explică Vittorio Maggi, membru în Asociația „Casa Faenza".

 „Miile de piese din ceramică au fost montate pe cei cinci pereți ai clădirii, în cinci ani de zile” - Angela Novăcescu, reporter Digi24 Timișoara.

În spatele zidurilor pline de culoare sunt tratați gratuit zeci de copii bonavi de autism.

„Faptul că intră aici în curte și faptul că este un loc plăcut și sunt întâmpinați într-un mod plăcut înseamnă mult. Să se poată relaxa și să putem lucra cu ei în așa fel încât să nu se simtă că vin într-un spital”, spuneLoredana Crețu, director al Asociației „Casa Faenza”.

Asociația „Casa Faenza” funcționează  din anul 2000, în urma înfrățirii dintre orașul Faenza, cunoscut drept capitala mondială a ceramicii și orașul Timișoara.

„Timișoara trebuie să fie mândră de această casă. Este ca o mică bijuterie în care copiii cu sindrom autist pot fi recuperați”, adaugă Giovanni Malpezzi, primarul orașului Faezna.

Clădirea în care funcționează asociația a fost donată Primăriei Timișoara, care o şi gestionează.

„Este un proiect foarte important și eu mă bucur că relațiile dintre Municipiul Timișoara și orașul Faenza din Italia funcționează foarte bine de 24 de ani”, completează și Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Printre artiștii care au donat opere de artă se numără Aldo Rontini, Guido Mariani și Emilio Galassi – cei trei câştigători ai celui mai important concurs de ceramică din lume, cel de la Faenza.

Reporter: Angela Novăcescu

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri