Cea mai bună răchie, aleasă în Banat, în localitatea Gladna Română

Data publicării:
rachie prima

Leonte Căzănaru produce pălincă de mai bine de 20 de ani. Ştie toate secretele, iar unul dintre ele este legat de „ingredientul" care îi dă culoarea: ”De la butoi... se pune în butoi de dud sau de stejar şi nu iese culoarea de la cazan, de la butoi. Se bagă în butoi de dud, şi-atunci, după o jumătate de an, câteva luni, vine culoarea”.

Zeci de producători au trimis la festival câte o mostră din sutele de litri pe care îi au acasă, în speranţa că vor obţine măcar o menţiune pentru efortul depus în prepararea răchiei.

”Ce rămâne de la cazan, o faci din nou... aia are un gust deosebit, aia se cunoaşte”. Juraţii au fost însă aspri. Degustători vestiţi, ei şi-au dat imediat seama dacă pălinca sau ţuica conţine zahăr sau a fost „lungită" cu apă: ”Mirosul destul de plăcut, tărie în jur de 38-39 de grade, gustul este de prună, (miroase - n.r.) plăcut”.

Şi pentru ca plăcutul să se îmbine cu utilul, edilul din Gladna Română le dă asigurări producătorilor că vor avea toate motivele să continue să facă ţuică. ”Tot mai mulţi producători o să fie, pentru că o să încercăm să-i încurajăm. Acum sunt fonduri pe 2014-2020, şi să sperăm că vom fi recunoscuţi şi peste hotare”, spune Samuel Lupulescu, primarul comunei Gladna Română.

Festivalul, ajuns la cea de-a şasea ediţie are loc anual în această perioadă, însă de fiecare dată în altă localitate, tocmai pentru a promova această îndeletnicire.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Dan Şoşdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri