CH Poli, pe podium, după 25 de ani

Data publicării:
ch poli podium

CH Poli a reușit aseară, la Turda, cea mai importantă victorie din ultimele decenii. Alb-violeții s-au impus cu 32-29, în finala mică a Ligii Naționale de handbal masculin, în fața celor de la Potaissa, și au cucerit medaliile de bronz ale întrecerii interne. Cu Chikovani și Timofte reveniți pe parchet, timișorenii au condus la pauză cu 14-13. Diferența pe tabelă a continuat să se mărească în favoarea alb-violeților spre mijlocul reprizei secunde. Turda a avut o ultimă tresărire de orgoliu cu zece minute înaintea finalului, când a izbutit egalarea la 24, însă Poli a gestionat perfect ultimele minute și a reușit să-și apropie victoria, la o diferență concludentă.

„E o victorie şi o calificare şi un loc 3 muncit şi bine-merirtat. Sunt foarte mândru de tot ce am realizat în acest an şi dedicăm această performanţă Timişoarei”, spune Mihai Timofte, de la CH Poli.

„Medaliiile sunt ale noastre, le merităm din plin şi suntem în cupele europene, cu siguranţă. E bucurie, dar e şi puţină tristeţe. Sunt trist, pentru că sunt doi jucători care pleacă sigur de la echipă. În cazul altora, rămâne să vedem ce se va întâmpla în următoarele zile”, povestește Pero Milošević, antrenorul celor de la CH Politehnica Timişoara.

„Plec cu o medalie din ţară, o amintire frumoasă la Poli. Poate o să mă reîntorc cândva, nu ştiu, depinde. Sper să se resolve problemele financiare, măcar să se facă pentru noi, dacă până acum nu a fost un respect atât de mare. Eu, sincer, dacă nu venea SCM-ul, poate în iarnă nici nu mai eram”, a precizat și Demis Grigoraș.

Pentru CH Poli, locul al treilea înseamnă calificarea în cupele europene pentru prima oară după o așteptare de 9 ani! Momentan, e incertă competiția în care vor evolua alb-violeții, repartiția locurilor europene urmând a fi decisă în urma stabilirii campioanei. În cazul în care Dinamo va fi laureata, timișorenii vor participa în a doua competiție europeană, Cupa EHF. În caz contrar ea urmează să fie înscrisă în Cupa Challenge.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri