CH Poli vrea să „lege" victoriile. Alb-violeții întâlnesc Steaua duminică

Data publicării:
ch poli prima

„Avem un moral bun, sper ca victoria de la Tg. Jiu, să nu scadă concentrarea jucătorilor mei. Un meci cu Steaua e foarte important pentru noi, pe care dorim să-l câștigăm să legăm două victorii consecutive, un lucru care ne-ar da un moral foarte bun și ne-ar ține aproape de plutonul fruntaș al clasamentului", afirmă Constantin Ștefan, antrenor CH Poli.

Demis Grigoraș, unul dintre cei mai buni oameni de pe teren ai timișorenilor, în meciul precedent, speră ca jocul său să atragă atenția noului selecționer, Aihan Omer, și să prindă locul în naționala masculină de handbal: „Pentru asta mă pregătesc, pentru asta joc. Sper să mă convoace la următoarea campanie a naționalei și voi da tot ce pot. Fiecare meci are presiunea lui. Steaua are jucători cu experiență și sigur vor veni aici să câștige. De la meci la meci echipa se leagă și încercăm să mergem cât mai sus".

CH Poli Timișoara ocupă locul 8 în clasamentul Ligii Naționale de handbal masculin, după ce în primele 7 etape a adunat 9 puncte. Meciul are loc duminică, de la ora 12:30, și va fi transmis în direct pe Digisport.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri