Chirii mai mari

Data publicării:
N18 chirii mai mari icon-1

Un apartament cu două camere, cu o suprafață de 50 de mp, este foarte căutat de studenții de la Medicină, mai ales datorită locației. Iar un astfel de apartament se închiriază, în această perioadă, cu 350 de euro. Agenţii imobiliari spun că, dacă nu era vară, chiria cerută de proprietar nu depăşea 300 de euro.

"În perioada aceasta este foarte bine cunoscut faptul că există fluctuații în a crește chiria, proprietarii pot obține o chirie mult mai bună decât în alte perioade. Actualmente, în lunile iunie-septembrie sunt solicitările cele mai mari", ne-a declarat Adoria Dobrescu, broker.

Cele mai scumpe sunt zonele centrale şi locuinţele apropiate de campusul universitar. Pentru o garsonieră prețul pleacă de la 150 de euro. Un apartament cu două camere se închiriază cu 350 de euro, iar o locuinţă cu 3 camere ajunge la 400 de euro. În toamnă toate aceste preţuri scad. Proprietarii reduc chiriiile chiar şi cu 15%.

Studenţii sunt principalii clienţi ai agenţiilor imobiliare pe perioada verii. Tinerii îşi caută din timp cazare pentru a fi siguri că în toamnă, când încep cursurile, vor avea unde sta. Sunt studenţi care ajung să se mute și de câteva ori pe an pentru o chirie mai mică sau pentru o zonă apropiată de Universitate. Pentru cei mai mai mulţi dintre studenți preţurile cerute de proprietari sunt destul de piperate.

Pentru închirierea unui apartament, proprietarii sau agenţiile imobiliare percep avans şi o garanţie echivalentă cu valoarea chiriei pe două luni.


reporter: Corina Sfia
operator: G. Ștefăniță/ A. Hrișcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri