Sari la conținut

Circulaţia pe DN 7, dată peste cap. De astăzi şi până duminică seara se lucrează la o trecere de nivel cu calea ferată

Aşa se circula astăzi la amiază pe varianta oferită de CNADNR şoferilor ce tranzitează Aradul pe DN 7. Şi mai deranjant este faptul că această problemă nu este o premieră, reparaţiile care îngreunează circulaţia în zonă fiind aici ceva obişnuit.

Această trecere peste calea ferată de pe centura Aradului se închide pentru a treia oară numai în ultimul an. De data aceasta însă, reparaţiile vor dura ceva mai mult şi includ şi o zi lucrătoare din săptămână. ”Problem, strasse! Nu-i bun! Nu-i bun!”, ”E foarte rău drumul pe aicea. Abia se circulă, e praf... ”, - Ce părere ai că a treia oară într-un an închid drumul pentru acelaşi lucru? ”Reparaţia aia la calea ferată. Tot se repară dar se face de mântuială, nu ţine”, ”E varză! Tot, tot, tot!”, - Ce părere ai că se închide bucata asta de drum pentru aceeaşi problemă pentru a treia oară în ultimul an şi tot nu o rezolvă? ”Ştiu că vorbeam cu colegul. Dar, se rezolvă! Peste o lună o să închidă iară!”, spun șoferii.

Prezent la Arad pentru vizita Ministrului Transporturilor Ioan Rus, directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, nu a dat şoferilor prea multe speranţe privind o rezolvare grabnică a situaţiei: - Când se va găsi în sfârşit o soluţie să nu mai închidem drumuri pentru aceste probleme? ”Când finalizăm pasajele! Este limpede! Din cauza traficul infernal care este acolo. Este o zonă groaznică pentru dumneavoastră ca oraş, dar şi pentru noi”.

În prezent, şantierul pasajului peste calea ferată de la intrare din Arad este abandonat de mai bine de doi ani. CNADNR urmează să reia procedurile de licitaţie pentru a găsi un nou constructor care s-ar putea apuca de lucrare, cel mai devreme, anul viitor în primăvară.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche