Clădirile vechi fac victime noi

Data publicării:
cladiri vechi

Incidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 19, când femeia se întorcea acasă de la serviciu. Ca de obicei, a ales să meargă pe  jos, pe acelaşi traseu pe care îl urmează zilnic. Femeia se afla pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, când bucata de tencuială de pe imobil s-a desprins.

„Efectiv, i-a picat în cap şi pe zonele superioare. Bineînţeles că a picat instant jos. Cine era acolo i-a dat instant o mână de ajutor şi practic a sunat la 112 la  salvare, m-a sunat şi pe mine. În momentul în care eu am ajuns, soţia era deja în ambulanţă”, povestește Romică Nechiteanu, soţul victimei.

Femeia a fost transportată de urgenţă la spital. Medicii au supus-o unor investigații medicale și au ținut-o sub supraveghere pe tot parcurul nopții.

„În cursul dimineţii s-a re-efectuat un consult de către colegii de la Unitatea de Primiri Urgenţe, s-a stabilit o pacientă cooperantă, conştientă, cu stare generală bună, care a fost externată, urmând ca să se prezinte la control pe ziua de vineri”, precizează Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.

Clădirea veche de pe care s-a desprins tencuială este proprietate privată. Deținătorii imobilului au primit încă de la începutul anului o notificare din partea Poliţiei Locale, prin care au fost informaţi că trebuie să înceapă urgent reabilitarea clădirii. Pentru că nu au facut-o, acum, vor fi sancționați.

„Această clădire este pe lista imobilelor care fac parte din categoria istorice şi care au fost notificate în prima parte a acestui an pentru luarea măsurii de proprietari, în regim de urgenţă, de intervenţie pentru ca tencuiala, faţada să fie dată jos. Sancţiunile sunt între 4.000 şi 8.000 de lei, şi în acest caz se va lua măsura sancţionării contravenţionale”, susține Dana Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara.

„Câteva măsuri de siguranţă au fost luate în urma incidentului de ieri. Poliţia Locală a pus mai multe benzi de avertisment, iar o bună parte din tencuiala veche a fost dată jos” - Mihaela Crețu, reporter Digi24 Timișoara.

Reprezentanţii Primăriei spun că prioritară pentru reabilitare este zona istorică a oraşului.

„Evident că într-un oraş ca Timişoara, în care sunt mii de clădiri vechi, nu se poate angaja municipalitatea să ofere sprijin decât pentru acele clădiri care au importanţă deosebită pentru oraş. Realist vorbind, nu le va ajunge rândul celorlalte, pentru că nu există resursele financiare necesare”, a spus, pentru Digi24 Timișoara, Nicolae Robu, primar Timişoara. 

Reprezentanţii Ispectoratului Judeţean de Poliţie Timiş au deschi o anchetă în acest caz pentru vătămare corporală din culpă, iar după finalizarea cercetărilor vor stabili cine se face vinovat de acest incident şi ce măsuri vor fi luate. 

Reporter: Mihaela Crețu

Operatori: Dan Petcu, George Ștefăniță 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri