CNADNR a refuzat să facă recepţia lotului I al autostrăzii Nădlac - Arad

Data publicării:
receptie prima

Timp de aproape două ore, comisia de recepţie a CNADNR a inspectat şoseaua însoţită de reprezentanţi ai constructorilor şi de poliţişti de la biroul de Poliţie Autostrăzi.

În locurile în care s-au făcut opriri, reprezentanţii companiei nu au fost deloc încântaţi de ce au găsit: „Bordura asta n-o faceţi! N-a fost prinsă în proiect. N-o faceţi fiindcă nu vreau să am degradările astea care sunt!”, „Asta e neconformitate majoră! Deci totul se duce în corpul autostrăzii!”, „Nu ştiu cum faceţi, ce faceţi, dar nu îmi închide o bandă de trafic decât printr-un management de trafic aprobat! Da!”.

„Nu ştiu dacă se va recepţiona! Nu pot să spun. Deci, din punct de vedere funcţional, se poate circula în condiţii de siguranţă. Din punct de vedere al finalizării proiectului, lucrarea nu este gata!”, a declarat Doru Călinescu, director de calitate CNADNR.

După aproximativ două ore de discuţii purtate în spatele uşilor a venit şi verdictul final. „Concluzia este că nu se poate face în momentul acesta recepţia. Asta presupune ca constructorul să termine lucrările pe care le are de finalizat, după care ne vor anunţa şi mai venim odată”, a afirmat Doru Călinescu.

Iniţial, lotul întâi al autostrăzii Nădlac - Arad trebuia recepţionat la sfârşitul lunii ianuarie. Reprezentanţii constructorilor nu au dorit să comenteze în niciun fel decizia luată de comisia de recepţie a CNADNR.

Nădlac - Arad: autostradă neterminată, deschisă circulaţiei

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri