Sari la conținut

Cod galben de vreme rea. Atenționare meteo până mâine dimineață la ora 6

Atenţionarea a întrat în vigoare la ora 12 şi, până mâine dimineaţă la ora 6, pentru început aici, în vestul ţării, dar şi în sud-vest, iar, mai apoi, spre seară şi în cursul nopţii în restul regiunilor, ne putem aştepta ca vântul puternic să dărâme copaci.

De altfel, nu mai departe de ieri, în urma unei furtuni de scurtă durată, un arbore a avariat o casă de la Muzeul Satului din Timişoara. Se pot înregistra pagube şi în gospodării. Oamenii se pot trezi cu apa în curţi sau casele să le fie inundate pentru că va ploua în cantităţi mari - 20...25 l/mp şi izolat 50...60 l/mp.

Ne putem aştepta şi la culturi distruse, mai ales că vorbim şi de căderi de grindină.

redactor: Raluca Popa
editor web: Călin Țenche