Comuna cu cei mai tineri locuitori din țară. Locuitorii din Știuca au o regulă: cel puțin trei copii în casă

Data publicării:
stiuca

”Dan îi la școală, Sami îi la școală, la Lugoj, Marius a terminat acum a XII-a, și ceilalți care îi vedeți aici”. David, Florin, Maria, Ruben și Abel sunt doar cinci din cei 13 copii ai familiei Priala. Cei mai mari s-au stabilit la casele lor, iar restul au rămas cu părinții.

”11 băieți și două fete”, - Și ce vârste au? Cine e cel mai mic și cine e cel mai mare? ”Cel mai mare are 28, cel mai mic patru și jumătate”, - Și aveți nepoți? ”Nu avem încă. Acum așteptăm, luna viitoare”, spune Andrei Priala, localnic.

Andrei Priala este poștașul satului Știuca de peste 20 de ani. Când pleacă la împărțit scrisori, cei mici rămân cu soția sa, Maria.

”Mâncarea o facem cu toții. Ne ajutăm unul pe altul și când sunt mai în grămadă mănâncă mai cu poftă”, adaugă Maria Priala.

Pierdută printre coline, comuna este formată din patru sate, iar cel mai dezvoltat dintre acestea este Știuca. Aici există apă, canalizare, asfalt și Internet. Tinerii lucrează în construcții sau pleacă în străinătate, iar după ce strâng bani se întorc cu gândul să facă din localitatea lor o așezare ca în Occident:

”Ridicăm o casă... acum zidim, o facem până la placă pentru cumnatul nostru de aici”, - Echipa de muncitori e tânără? Cum e? ”Da. Foarte tânără. Până în 25 de ani”,
- Ai mulți prieteni de vârsta ta? ”Da. Destul de mulți”, - Cam câți? ”Tot satul”,
”Îi cu mulți, mulți copii, tineri mulți. Bătrâni sunt, dar nu sunt deja mulți bătrâni. Cam avem, pe la 84 de ani sunt cam patru femei”.

”O astfel de imagine întâlnești la tot pasul în localitatea Știuca. Fiecare familie din comună are cel puțin trei copii”, ne informează Angela Novăcescu, reporter Digi24 Timișoara.

”Anul acesta, de exemplu, am avut 210 de copii, elevi aici și 56 de preșcolari. Mă refer la satul Știuca”, a declarat Nicolae Benzar, directorul Școlii Generale Știuca.

Aproape toți localnicii sunt ucrainieni, cei mai mulți veniți din județul Maramureș în jurul anilor 1960.

”Este un teren mai fertil decât în Maramureș Ei au plecat de acolo pentru un trai mai bun. Aici, în zona Banatului, au găsit un trai mai bun, au găsit oameni ospitalieri”, spune Mariana Brașoveanu, președintele Uniunii Ucrainienilor din România, organizația locală Știuca.

”În toată țara multe sate dispar multe comune, sunt pe cale de dispariție, cu o populație foarte în scădere, dar aici, în comuna Știuca, fenomenul este cu totul altul. Populația este în creștere, o populație tânără cu oameni harnici”, afirmă Vasile Bejera, primarul comunei Știuca.

Oamenii nu se gândesc să se mute la oraș, astfel că satul Știuca se extinde cu un nou cartier. Din cele 400 de case, 350 au mai puțin de 15 ani vechime.

Reporter: Angela Novăcescu
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri