Sari la conținut

Comuna fără apă potabilă. Locuitorii nu mai folosesc apa de la robinet din primăvară

”E neplăcută la miros. Nu mai vorbesc de gust, e oribilă”. Marin Turea trăieşte în satul Cherestur din comuna Beba Veche de 14 ani. Din primăvara lui 2014 au început problemele. Apa de la robinet are un miros greu de suportat, iar acum întreaga familie foloseşte doar apa cumpărată de la magazin. ”Nu poate fi folosită, e sub orice critică. Cumpărăm apă, cam toţi oamenii din sat ştiu lucru ăsta”, spune el. - La gătit cum vă descurcaţi? ”Cu apa plată ce o cumpărăm. Miroase e destul de rău la gust. Animalelor din curte le mai este dată apă de la robinet, dar numai după ce este fiartă. ”Zilnic trebuie să o fierb altfel nu o consumă. O răstoarnă, nu le convine. Şi atunci trebuie să o fierb ca să am apă să le dau să bea”, afirmă Marin Turea.

La câteva case distanţă locuieşte Marton Tifan. Ca si vecinul lui, şi el a renunţat să mai folosească apa primită de la reţeaua comunală: ”De consumat nu se poate, că nu e bună de nimic. Pute. Nici baie nu mai facem cu apa asta”.

În plus, spun oamenii, în timpul fierberii, apa lasă pe vase reziduuri. ”Oala de la apă. Am încălzit pentru animale. Aşa arată”, - În cât timp s-a format depunerea aceea? ”De o lună”, ne spune Marton Tifan.

Autorităţile locale din Beba Veche au făcut public un buletin de analize, care arată că nivelul de arsen din apă este cuprins între 28 şi 43 de unităţi, de aproape patru ori mai mare decât cel acceptat. ”Ceva trebuie făcut. Fiecare îşi cumpără apă. Nu se mai consumă de multă vreme. Toată comuna e panicată”, ne-a declarat Aurelian Bican, viceprimarul comunei Beba Veche. - Şi atunci, măsuri concrete? ”Păi să fie puse ceva filtre”, - Dar ceva concret nu ştiţi? ”Ceva concret nu. Vedem zilele viitoare ce se întâmplă”.

Cu toate că situaţia persistă din primăvară, nimeni nu ia nicio măsură. Direcţia de Sănătate Publică a judeţului nu cunoaşte situaţia şi nici nu poate să intervină. ”Laboratoarele noastre nu au acreditare pentru metale grele. Primăria din Beba Veche, până în momentul de faţă, nu ne-a comunicat nimic”, precizează Dana Şpac, purtătorul de cuvânt a DSP Timiş. - Cine trebuie să intervină? ”Primăria este cea care trebuie să îşi organizeze şi îşi administreze tot ceea ce însemană monitorizarea surselor de apă şi la recomandarea celor care fac analize să ia măsuri”.

Nici Prefectura Timiş, cea care ar putea să ducă oamenilor apă potabilă cu cisternele ISU Banat, nu discută situaţia. Reprezentanţii Prefecturii Judeţului Timiş au refuzat să comenteze situaţia din comuna Beba Veche. Prefectul se află în concediu, iar subprefectul nu a dorit să ne ofere nicio informaţie. Nu am reuşit să aflăm nici măcar dacă a fost trimisă o hârtie oficială din partea autoritrăţilor din Beba Veche aici la Prefectura Timiş.

În timp ce instituţiile statului ridică din umeri, locuitorii din comuna Beba Veche stau cu frica în sân. Ei vor să ştie ce a determinat creşterea nivelului de arsen din apă. Unii spun că exploatările petroliere din zonă ar fi de vină, alţii dau vina pe extracţiile de gaze de şist din Serbia.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche