Concert caritabil pentru Andrei Găluț

Data publicării:
concert pt andrei


Aproape 100 de tineri au venit la spectacolul caritabil organizat pentru ajutorarea lui Andrei Găluţ. Internat într-un spital din Olanda, solistul trupei Goodbye to Gravity a fost operat în cursul zilei de luni, iar medicii sunt optimişti în privinţa evoluţiei sale.

„Cât de receptivi au fost elevii la iniţiativa asta având în vedere că nu l-au cunoscut pe Andrei? Foarte receptivi pentru că ei au empatizat cu toată tragedia de la Colectiv şi cu tot ce s-a întâmplat acolo şi sunt nişte copii sensibili”, spune Livia Nadiş – profesoară, organizator al evenimentului.

„Am auzit şi eu povestea tristă a lui Andrei, sunt din liceul în care a învăţat şi el şi am venit să îl susţin, cum putem. [Ai făcut şi o mică donaţie?] Voi face! Da", spune un arădean.

„[Ai fost elev în liceul în care a fost el?] Nu. Sunt din alt liceu dar mi-a plăcut povestea lui şi am venit să îl susţin", poveste un altul.

Iniţiativa nu a rămas fără ecou. Alţi tineri din oraş s-au mobilizat, astfel că alte două evenimente similare vor fi organizate la Arad.

„Cred că toată lumea ar trebui să îşi pună talentul în slujba cauzei pe care o ştim cu toţii şi să încercăm să mai facem ceva atâta cât se mai poate pentru cei care mai au o şansă la viaţă", este de părere Florin Tătar – muzician

Intrarea la spectacol a fost liberă, însă, cei prezenţi au fost invitaţi să facă, după posibilităţi, câte o donaţie. Toate fondurile adunate în cadrul evenimentului vor ajunge la mama lui Andrei, aflat în Olanda, alături de fiul ei.

Reporter: Dan Codre

Operator: Cristian Kovacs

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri