Containere pentru sinistrați, aduse în Timiș. Şase familii vor locui în ele timp de un an 

Data publicării:
containere prima

”Aici punem patul, o masă, dar ar mai trebui. De exemplu, vom pune așa paturile. Eu dorm cu fata și copilul singur. Și acolo dacă putem să facem mâncare și bucătărie”. Familia Talpoș a intrat în posesia containerului care îi va servi drept casă în următorul an. Mamă a doi copii, Floare Talpoș spune că a răsuflat uşurată când a văzut locuinţa modulară. Însă problemele nu se sfârşesc aici.

”Nu știu nimic de sobă, ce facem la iarnă noi aici cu copii?”, - Vă place spațiul acesta? ”Ne place să știți că e fain. E bun. Nu-i ușor că sunt singură, suntem aici singuri”.

În luna iulie, apa venită de pe camp după ploile abundente, dar şi viitura produsă de un afluent al râului Bârzava le-a distrus casa: ”Până aici a fost apa. Uitați aici tot pica jos”.

Elenei Buz, puhoaiele i-au distrus casa în care a locuit mai bine de 60 de ani: ”S-a distrus, nu mai pot să fac nimic cu ea. Unde veți locui. Eu știu dacă mă bagă acolo, au zis că îmi dau un container”.

Cum casele lor sunt acum ruine, sinistraţii spun că locuinţele modulare, deci au doar 12 metri pătraţi, sunt un ajutor nesperat: ”M-am simțit mai relaxată pentru că, oricum, o să locuim cât se poate în ele, cam un an de zile, acum vedem, spațiul e cam mic, dar nu avem ce face, decât să locuim în școală”, ”Da, mă bucur, sper să îmi pot face lecțiile în containere”, - Față de locuința care s-a prăbușit, credeți că acest container este o variantă mai bună? ”Deocamdată este mai bună”.

Cele șase familii se vor muta în module în această săptămână, însă acestea nu vor putea fi racordate la reţeaua de apă şi canalizare.

”Avem sponsori de la Biserica Penticostală din localitate și, cu ajutorul lor, facem câte patru paturi suprapuse la fiecare container, la fiecare modul. Ca să fie un minim de confort, că nu putem să băgăm oamenii cu paturile acelea duble pentru că ocupăm tot spațiul. Trebuie să fim cât mai economici să recuperăm spațiul”, precizează Mircea Bâlc, viceprimarul oraşului Gătaia.

Potrivit bilanțului autorităților, în Timiș, 150 de case au fost afectate de furia apelor și 800 de hectare de teren agricol au fost inundate.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Tibor Alasu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri