Sari la conținut

Cunoscutul medic Mihai Ionac, suspectat de luare de mită. Spitalul judeţean din Timişoara, în mijlocul unei ample anchete

”Păi este cineva sau...? Nu este nimeni, dar am primit ordin: nu intră nimeni. Tocmai ni s-a spus că putem intra. Bună ziua. Sărut mâinile, inspector principal. Haideți, vă rog”. Biroul medicului Mihai Ionac, Registratura, dar și biroul asistentei șefe au fost luate cu asalt în această dimineață de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și ofițerii DGA.

”Scopul percheziţiei a fost acela de a se ridica înscrisuri medicale, unităţi de calcul, calculatoare, laptopuri şi aşa mai departe pe care pot fi găsite documente care interesează cauza. Se efectueză cercetări pentru săvârşirea mai multor infracţiuni şi anume luare de mită, abuz în serviciu şi fals şi privesc anumite decontări fictive de intervenţii chirurgicale”, ne-a precizat Mihaela Pop, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Potrivit anchetatorilor, femeile care doreau operații estetice făceau o donație în contul unei fundații conduse de Mihai Ionac, iar pacienții erau trimiși să cumpere medicamente, deși erau internați în spital.

”Legate de operațiile estetice care nu s-au făcut, legate de trimiterea pacienților să cumpere materiale absolut necesare. Am explicat situațiile și condițiile”, - Una dintre acuzații a fost luarea de mită? ”Luarea de mită nu a fost printre întrebările de astăzi”, a afirmat Mihai Ionac, șeful Clinicii de chirurgie vasculară.

”Nu știu absolut nimic, nici cine este vizat, nici ce se urmărește. Biroul medicului Ionac, biroul asistentei șefe... deci sunt mai multe”, precizează Marius Craina, manager Spitalul Județean Timișoara.

”În anul 2013 medicul timișorean Mihai Ionac a avut venituri totale de 147.483 de lei, bani obținuți de la spital, din conferință, de la universitate sau din PFA. Deasemenea deține un cont în bancă de 12 mii de euro și are calitatea de acționar la o firmă privată unde deține 5% acțiuni. Are obiecte de artă de peste 170 de mii de lei și două terenuri - unul ce se întinde pe 900 de metri pătrați și altul pe o mie de metri pătrați”, precizează Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

Medicul timișorean deține și două case și o motocicletă Harley Davidson. Mita despre care vorbesc anchetatorii a auzit și la urechile pacienților:
”Că ar fi luat bani mită, că ar fi îndemnat pacienții spre o farmacie oarecare”,
”Justiția să meargă înainte”.

Medicul Mihai Ionac, medicul resident al acestuia și asistenta șefă au stat astăzi de vorbă cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Potrivit anchetatorilor, pacientele medicului timișorean vor fi audiate zilele următoare.

Nereguli grave la Spitalul Judeţean din Timişoara. Vizată de ancheta Curţii de Conturi este Clinica de Chirurgie Vasculară 

Reporter:Vlad Ungar
Operator: V. Jiva/ M. Pop
Editor web: Călin Țenche