Sari la conținut

Cupa Timișoarei la volei. Participante, 12 echipe formate din amatori, dar şi profesioniști 

Cupa Timișoarei la volei a adus împreună 12 echipe formate din amatori, dar şi profesioniști, care au dorit să se numere printre participanţii turneului, deşi competiţia nu este una oficială.

”Am ținut să participăm, chiar dacă sub titlul de privitori, mai mult, pentru că sunt multe echipe la dumneavoastră foarte bune. Încercăm să reînviem mișcarea asta amatoare și e ok, e sport pentru sănătate”, spune Daniel Radu, jucător amator.

Flavius Covaci, antrenorul echipei Banatul Caransebeș, ne precizează: ”Toți care suntem noi, cei de la Caransebeș, care suntem aici, suntem marea majoritate amatori, exceptând doi-trei jucători, care au mai jucat în tinerețe, suntem amatori. Ne place. Cum să vă spun? Ca și cum am merge într-o dupămasă, ne mai jucăm de 2-3 ori pe săptămână, după-masa, între noi, împreună cu fetele, care și ele sunt venite tot de la Caransebeș. Au echipă foarte bună și fetele”.

”Îmi pare foarte bine că începe să se miște voleiul în Timișoara, atât la junioare cât și la profesioniste, diviziile și la amatori și plăcerea înainte de toate. Pentru noi, ca junioare, participarea la aceste turnee ne ajută foarte mult la menținerea echipei”, afirmă Cerasela Șerban, antrenor de junioare la CSS Bega Timișoara.

Este pentru a doua oară când Timişoara găzduieşte un astfel de turneu. La această ediție au participat opt echipe la masculin și patru la feminin.

”Am început să practicăm acest sport de 8 ani de zile, împreună cu ei. Numărul de participanți a crescut din ce în ce mai mult și în acest fel am decis că ar fi momentul să începem să organziăm și un turneu”, ne-a declarat Ruben Paulevici, organizator.

Organizatorii vor ca următoarea ediţie să numere şi participanţi din străinătate.

reporter: Ioana Sapianu
operator: Adrian Hrișcu
editor web: Călin Țenche