Curăţenia, anulată pe autostrăzi

Data publicării:
Curatenie autostrazi

Mai exact, în caietele de sarcini au fost trecute servicii şi materiale în plus, mult peste limita necesităţii. Toate, în condiţiile în care din toalete lipseşte hârtia igienică sau săpunul, iar spaţiile verzi sunt de fapt buruieni, netăiate de luni bune. 

Firmele care urmau să întreţină spaţiile de servicii de pe autostrăzile din vestul ţării au în atribuţii atât curăţenia, cât şi întreţinerea spaţiului verde. Cum licitaţiile au fost anulate, buruienile au împânzit trotuarele din parcări. Iar lista de neajunsuri continuă.

„În grupurile sanitare am găsit becuri arse, aici ar fi trebuit să fie un suport de săpun lichid. Acesta fost, însă, rupt. În ceea ce priveşte toaletele, din cele patru câte există, în două este mizerie şi hârtia igienică lipseşte", Caterina Ledrer reporter Digi24 Timişoara.

Şoferii care opresc aici, fie străini fie români, au constat şi ei lipsurile.

Mai mult, în lipsa contractelor, aceste spaţii nu au nici paza asigurată. Aşa că, nu e de mirare că am descoperit clanţe rupte sau corpuri de iluminat vandalizate. Totul, din cauza anulării contractelor pentru întreţinerea şi paza spaţiilor de servicii de pe autostradă. Potrivit CNADNR, contractele, în valoare de 2 milioane de lei, au fost anulate pentru că s-au constatat abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului.

„Autoritatea contractantă CNADNR S.A. Bucureşti – DRDP Timişoara a constatat că în caietul de sarcini, care face parte din documentaţia de atribuire, au fost trecute eronat cantităţile din anexa1B, astfel că se anulează prezenta procedură de atribuire, urmând a fi reluată, prin ataşarea caietului de sarcini cu cantităţile corecte.”

Lotul de autostradă pe care am descoperit neregulile este primul din tronsonul Timişoara – Lugoj. Acesta este funcţional din 2012 şi a costat 210 milioane de lei. Până acum, de curăţenie s-au ocupat angajaţii de la drumuri. Iar problema este că nicio altă instituţie nu are competenţa de a verifica starea igienico-sanitară a toaletelor. Prin urmare, nici de eventuale amenzi nu poate fi vorba. 



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...